Un bărbat de 53 de ani, din Lipova, este cercetat după ce a fost depistat, în după-amiaza de 15 aprilie 2026, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Șiștarovăț, aflându-se sub influența alcoolului.

În urma testării, a rezultat o valoare de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările ulterioare au arătat că acesta avea dreptul de a conduce anulat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe baza probelor administrate, acesta a fost reținut pentru 24 de ore în aceeași zi, iar ulterior, în data de 16 aprilie 2026, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției