Comuna Șicula a devenit, duminică, capitala folclorului românesc, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Florica Bradu”. Evenimentul a reunit sute de spectatori, interpreți consacrați ai muzicii populare românești și tineri concurenți veniți din toate colțurile țării pentru a duce mai departe tradițiile autentice.

Festivalul, organizat în cinstea uneia dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, Florica Bradu, continuă să crească de la un an la altul și începe să își câștige locul printre cele mai importante manifestări folclorice din vestul țării.

În competiția din acest an s-au înscris 25 de concurenți, iar în urma preselecției au rămas 17 tineri interpreți din Bucovina, Munții Apuseni, Banat, Mehedinți, Arad și alte zone folclorice ale României.

Pe scena festivalului au urcat, în recital, Florica Bradu, Sava Negrean Brudașcu, Andreea Voica, Rodica Ardelean Onița, Antonela Ferche Buțiu și Liviu Buțiu, Cosmina Brădean, Ciprian Gabor, Andrei Corb, Cornelia Căpraru Roman, Traian Roman, Medea Dinereanu și alți artiști îndrăgiți, acompaniați de Orchestra „Frații Șandru”, dirijată de Adrian Șandru.

Iustin Cionca: „Festivalul a devenit un reper important în calendarul cultural al județului”

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a apreciat evoluția rapidă a festivalului și importanța acestuia pentru promovarea tradițiilor românești.

„Sunt la Șicula, la cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Florica Bradu”, un eveniment care, deși se află încă la început de drum, a dobândit deja o frumoasă amploare și vizibilitate națională.

Faptul că la Șicula au venit tineri interpreți din mai multe regiuni ale țării și artiști consacrați arată că acest festival a devenit un reper important în calendarul cultural al județului Arad.

Este un festival care poartă numele unei mari artiste, doamna Florica Bradu, o fiică a Șiculei care, prin vocea, talentul și întreaga sa carieră, a dus cântecul din această parte a țării pe marile scene și în inimile românilor.

Prin acest eveniment nu sărbătorim doar muzica populară. Sărbătorim identitatea noastră, portul popular, obiceiurile și tradițiile moștenite de la părinții și bunicii noștri. În același timp, le oferim tinerilor interpreți o scenă pe care să se afirme și încrederea că valorile autentice sunt apreciate și susținute.

Consiliul Județean Arad a sprijinit organizarea festivalului prin Centrul Cultural Județean Arad, pentru că avem datoria de a păstra și de a promova patrimoniul cultural al județului nostru. Cultura și tradițiile nu reprezintă doar amintirea trecutului, ci o investiție în identitatea și în viitorul comunităților noastre.

Îl felicit pe domnul primar Nuțu Valea pentru buna organizare și pentru preocuparea constantă de a aduce la Șicula evenimente deosebite, care reunesc comunitatea și fac localitatea cunoscută dincolo de granițele județului Arad. Administrația comunei Șicula demonstrează că pune preț atât pe viața culturală a comunității, cât și pe dezvoltarea sa.

Îi felicit pe organizatori, pe artiști, pe membrii juriului și, în mod deosebit, pe tinerii concurenți. Indiferent de rezultatele concursului, simplul fapt că ați ales să duceți mai departe cântecul popular românesc vă face pe fiecare dintre dumneavoastră câștigători.”

Ciprian Tărșan: „Nădăjduim să ajungem la ediția 100”

Înainte de începerea spectacolului, Ciprian Tărșan ne-a oferit câteva detalii despre ediția din acest an, despre concurenți și surprizele pregătite pentru public și pentru Florica Bradu.

„Suntem la ediția a doua a Festivalului Florica Bradu, dar cu dragostea primăriei și a sponsorilor noștri, nădăjduim să ajungem la ediția 100.

În această ediție avem concurenți din toată țara, avem invitați de prestigiu, nume mari: Sava Negrean Brudașcu, Andreea Voica, Antonela Ferche Butiu și toți ceilalți colegi ai noștri.

Ne bucurăm tare mult că Șicula e pusă din nou acolo unde ii este locul.

Anul acesta s-au înscris 25 de concurenți, dintre care la preselecție au rămas 17 concurenți. Sunt din Bucovina, Munții Apuseni, Banat, Mehedinți, Arad, zona noastră.

Din Arad o avem pe Didimi Iasmina, o tânără interpretă la început de drum care promite foarte mult. În partea a doua a festivalului o avem pe Cosmina Brădean, Ciprian Gabor, Andrei Corb, Antonela Buțiu cu Liviu Buțiu, Cornelia Căpraru Roman, Rodica Ardelean Onița, Florica Bradu, Sava Negrean Brudașcu, Andreea Voica cu Dean Galentin și avem o tânără tare dragă sufletului meu și foarte talentată: Medea Dinereanu, care vine din Banat.

Totodată am pregătit surprize pentru doamna Florica Bradu, una dintre fiicele sale, Raluca, va fi prezentă din America, iar celelalte două o să transmită un mesaj pe ecranul din spate. Avem încă o surpriză și ne bucurăm că doamna Elize Stan este alături de noi în festival, chiar dacă anul acesta nu este fizic are un mesaj pe ecranul din spate” , ne-a dezvăluit Ciprian Tărșan, înainte de a urca pe scenă.

Sava Negrean Brudașcu: „Mă rog la Dumnezeu să nu fie și ultima dată când vin la Șicula”

Dacă la prima ediție i-am luat un interviu Floricăi Bradu, anul acesta am profitat de ocazie și am stat puțin de vorbă cu Sava Negrean Brudașcu. Iată ce ne-a declarat marea doamnă a muzicii populare românești:

„Dragi oameni de omenie, vin pentru prima oară în Șicula. Am văzut și colindat mult din țara mea și din toată lumea asta și astăzi Dumnezeu m-a ajutat să vin pentru prima dată în comuna voastră superbă Șicula. L-am întâlnit și pe domnul primar Nuțu Valea, care este tânăr, destoinic și frumos, care nu mi se pare să fi fost altfel decum e Șicula.

La fel este și cea pe care o admir din tot sufletul meu și pentru care am venit la acest festival și concurs prestigios: Florica Bradu, frumoasa noastră artistă a României, frumoasa dumneavoastră din Șicula care a dus cântecul adevărat, tradițional al neamului nostru în toată România și în foarte mare parte din lume. De aceea pentru mine este o mare cinste că sunt în Șicula, astăzi, într-o zi superbă de vară și vă spun cu sinceritate, că dacă astăzi sunt pentru prima oară în viața mea în Șicula, mă rog la Dumnezeu să nu fie și ultima, să ne mai vedem, să ne bucurăm sufletele cu tot ce are mai frumos și demn neamul nostru, această muzică a noastră, populară, tradițională.

Încă o dată vă spun că vă prețuiesc mult, pentru acest gest al dumneavoastră să mă invitați aici și vă spun din tot sufletul meu că am fost onorată și mă simt atât de bine aici în satul dumneavoastră. Au venit la mine oameni să își exprime bucuria că mă văd, pentru că până acum m-au văzut numai la televizor. M-au omenit șiculanii cu piroște, sarmale cum le ziceți dumneavoastră sau sarme ca in Banat, m-au omenit cu toate bunătățile și cu o apă bună. Cum să nu vă mulțumesc eu dumneavoastră tuturor!

Vă mulțumesc din tot sufletul meu și vă spun din toată inima mea, iubească-vă Dumnezeu!”

Nuțu Valea: „Ne dorim ca acest concurs să devină unul dintre cele mai importante din vestul țării”

La finalul evenimentului, primarul comunei Șicula, Nuțu Valea, le-a mulțumit tuturor celor care au fost alături de comunitate și au contribuit la organizarea celei de-a doua ediții a festivalului.

Edilul a adresat mulțumiri președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, deputatului Răzvan Cadar, Centrului Cultural Județean Arad, sponsorilor, artiștilor, membrilor juriului și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului.

Primarul a transmis că este recunoscător tuturor cetățenilor care susțin astfel de proiecte și care, prin prezența lor, încurajează păstrarea tradițiilor și dezvoltarea vieții culturale a comunei. Totodată, acesta a subliniat că Șicula are o energie aparte atunci când vine vorba despre tradiții și obiceiuri și și-a exprimat dorința ca Festivalul-Concurs Național de Folclor „Florica Bradu” să crească de la an la an, devenind unul dintre cele mai importante concursuri de acest gen din vestul României.

Prin numărul mare de concurenți, prezența unor artiști consacrați și implicarea comunității locale, cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Florica Bradu” a demonstrat că acest eveniment are toate șansele să devină o tradiție de referință în peisajul cultural românesc, promovând valorile autentice ale folclorului și oferind tinerelor generații șansa de a duce mai departe cântecul popular românesc.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției