COD ROȘU DE CANICULĂ
2 august, ora 10 – 3 august, ora 10.
Fenomene vizate: val de căldură intens, temperaturi extreme, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală.
🌡️ Zone afectate: județele Satu Mare, Bihor și Arad.
🌡️ În județele Satu Mare, Bihor și Arad valul de căldură intens va persista pentru a treia zi consecutiv și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale primei decade ale lunii august. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…38 de grade în județul Satu Mare și 39…40 de grade în județele Bihor și Arad. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de 19…25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.
COD PORTOCALIU
2 august, ora 10 – 3 august, ora 10 Fenomene vizate: caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală Zone afectate: județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Maramureș
În județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud și Maramureș va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală cu minime de 20…24 de grade.
COD GALBEN
2 august, ora 10 – 3 august, ora 10 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală Zone afectate: în vestul și sudul Olteniei, în sudul Banatului și al Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei Duminică (02 august), în vestul și sudul Olteniei, în sudul Banatului și al Transilvaniei, precum și în jumătatea nordică a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului. Pe alocuri noaptea va fi tropicală cu minime de 20…22 de grade.
Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie