pnlFlorin Galiş a fost reales preşe­dinte al Organizaţiei Municipale a PNL Arad, învingându-l pe vicepreşedintele liberal Ionel Ciupe, principalul său contracandidat.
Bătălia, aşa cum era de aşteptat, a fost una strânsă, între doi dintre competitori. Florin Galiş a obţinut 165 de voturi, Ionel Ciupe 144, Alexandru Mihuţ – 2 voturi, iar un vot a fost anulat. În luările de cuvânt, contracandidaţii la şefia organizaţiei municipale nu s-au menajat, aducându-şi acuze unul altuia. La rândul lor, susţinătorii celor doi principali candidaţi au ţinut sdă ia cuvântul în faţa Adunării Generale pentru a-şi exprima simpatia pentru unul sau altul dintre candidaţi. De altfel echipele de campanie ale lui Florin Galiş şI ionel Ciupe s-au poziţionat strategic, întâmpinându-i pe liberalii prezenţi la Adunarea Generală cu materiale de propagandă.
Echipa lui Florin Galiş a câştigat zdrobitor în ceea ce priveşte componenţa Biroului Politic Municipal (BPM), obţinând 14 locuri din totalul de 18. Mai mult decât atât, toţi cei şase vicepreşedinţi ai Organizaţiei Municipale sunt din echipa lui Florin Galiş. Este vorba de Sergiu Bîlcea, Daniel Trifon, Daniela Sabău, Bogdan Boca, Simona Iorgovan şi Gheorghe Laszlo.
Membrii BPM sunt Răzvan Cadar, Adriana Damian, Aniela Fâciu, Doru Găman, Dorin Maghici, Florin Matei, Marius Sfârâilă, Erika Stan, Antoanela Naaji, Dan Antoci, Laura Mariş şi Mihai Crişan.
Competiţia din organizaţia municipală fiind încheiată, atenţia libe­ralilor arădeni se îndreaptă spre alegerile care vor avea loc în organizaţia judeţeană, cel mai probabil la finele lunii iunie.

Recomandările redacției