Polițiștii rutieri au depistat ieri în trafic doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. În data de 16 octombrie a.c., polițiștii au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce și o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A mai fost depistat conducând fără a deține permis de conducere, pe raza localității Pâncota, un bărbat de 46 de ani, din aceeași localitate. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandările redacției