Doliu în politica arădeană. Emil Nicolae Otlăcan, fostul primar și consilier local al comunei Fântânele, s-a stins din viață. Avea 69 de ani.
Acesta a fost absolvent al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza și al Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad.
S-a născut pe 20 noiembrie 1957.
Dumnezeu să-l odihnească!
Otlăcan a fost primar si al comunei Almaș (1988-1990).
“Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a lui Emil Otlăcan, fost primar al comunei Fântânele și consilier local în funcție.
Emil Otlăcan a fost mai mult decât un ales local. A fost un om al comunității, un primar care, timp de peste 16 ani, și-a legat numele de dezvoltarea și de viața de zi cu zi a comunei Fântânele. A fost un om prezent, implicat, atașat de oameni și de locurile pe care le-a slujit cu responsabilitate și demnitate.
După încheierea mandatului de primar, nu s-a retras. A rămas alături de comunitate, ca și consilier local, semn al unei vocații publice autentice și al respectului față de cei care i-au acordat încrederea lor.
Pentru noi, cei din PSD Arad, a fost mai mult decât un primar, președinte de organizație, a fost un camarad, un om pe care ne-am putut baza și care a știut ce înseamnă echipa.
Plecarea sa lasă un gol real, atât în viața publică locală, cât și în sufletele celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el.
Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia îndurerată, către cei dragi și către toți locuitorii comunei Fântânele, care pierd un om ce a făcut parte din istoria recentă a comunității lor.
Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, a declarat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Doresc că Dumnezeu să vă mînghîie și să vă ajute să treceți peste acest necaz cu bine
condoleanțe familiei
condoleanțe
Sint pentru Legea Mario!
Dumnezeu să mînghîie familaA f un Om cfoarte bum. Domnu Otlăcan Dormi în Pace
Condoleanță