Ediția cu numărul 11 a Cupei CSM Arad la judo s-a desfășurat zilele trecute la Sala Sporturilor „Victoria”. La start s-a aliniat un număr de 550 de judoka de la 35 cluburi din Ungaria, Serbia, Croaţia, Austria şi România. În deschidere s-au acordat invitaților plachete de merit. În prima zi au concurat cei mici, judoka sub 9 ani și sub 11 ani, iar a doua zi au intrat pe tatami cei de la nivelele de vârstă sub 13 ani, respectiv sub 15 ani. În final, competiția ce a fost condusă de arbitri naționali și internaționali i-a surâs clubului organizator, ce a totalizat cele mai multe medalii.
La Under 9, s-a înscris un număr foarte mare de sportivi, astfel că au fost repartizați pe categorii de kilograme apropiate. Au fost formate 40 de grupe de câte patru sau cinci judoka, concurând fiecare cu fiecare din grupa sa de greutate. În final toți cei prezenți la acest nivel au fost premiați cu medalia de aur și au fost puși pe podiumul de premiere pe locul care l-a obținut fiecare în grupa sa.
Antrenori secției de judo de la CSM Arad, Ionel Lazăr, Loghin Lazăr, Arpad Nagy, Gabriela Botaș, Cristian Mercea și Dorin Drimbe, au obţinut cu sportivii lor următoarele rezultate:
U9
Loc 1 : Roșca Melina, Ieni Ariana, Dragoș Victor și Barta Andrei
Loc 2 : Stanciu Marina, Lăzărescu Tudor și Usca Paul
Loc 3 : Tirlea Raisa, Boengiu Flavia, Manolescu Cristian, Andreescu Răzvan, Mitelbrun Alexandra, Curteanu Andrei, Iftimie Darius și Chira Darius
U11
Loc 1 : Georgescu Bogdan și Dinca Sașa
Loc 2 : Ieni Andrei și Budugan Andrei
Loc 3 : Gorgan Alice, Bayinra Tania, Roșca Rareș și Tincu Alin
U13
Loc 1 : Barta Tudor și Mercea David
Loc 2 : CopeMorodan Michael
Loc 3 : Stanciu Leea și Voica Luca
La U15
Loc 1 : Hegyi Timeea, Mercea Cristiana, Duma Carla, Tudorache Elena și Roșca Robert
Loc 2 : Voica Andrada, Pop Vlad și Lupu Denis
Loc 3 : Greculeac Andreea și Chiturlea Vlad.
După cele două zile de competiție, în clasamentul pe cluburi participante s-au clasat următoarele echipe:
Loc 1 – CSM Arad
Loc 2 – LPS – CSS Bihorul Oradea
Loc 3 – SC Dimas Targul Mureș și CS Podgoria Ghioroc.
„Sportivii secţiei de judo de la CSM Arad, cât şi tehnicienii lor, împreună cu ceilalţi colegi din conducerea clubului, doresc ca prin puterile lor să ducă tradiţia mai departe, astfel ca să-şi poată păstra locul de cinste în ierarhia naţională a sportului românesc şi nu numai, să poată să ofere în continuare bucurii suporterilor fideli şi tuturor arădenilor, a iubitorilor de sport în general. Mulţumim Centrului Municipal de Cultură Arad pentru susținere, Federaţiei Române de Judo, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Arad, sponsorilor, tuturor celor care au ajutat şi ajută la dezvoltarea judoului arădean. Am vrut ca această competiție să fie puțin diferită de celelalte de la noi din țară și nu numai. Prezentarea la saltea a sportivilor s-a facut cu o altă centură decât cea pe care o deținea sportivul. Așa am eliminat teama sportivilor de a concura între ei cu centuri superioare, astfel ca la începutul meciului toții sportivii erau egali. Le mulțumim tuturor celor care au avut o contribuție ca această competiție să se poată desfășura în bune condiții. Să ne vedem cu bine în anul 2020, sărbători fericite!”, spune antrenorul coordonator al secţiei de judo de la CSM Arad, Dorin Drimbe.
Medalii și pentru CSȘ Gloria
Sub coordonarea antrenorilor Telechi-Moț-Takacs-Voina, și sportivii de la CSŞ Gloria Arad au lăsat o bună impresie pe tatami la Cupa CSM, la judo. 16 dintre ei au urcat pe podium, după cum urmează
Under 9
Andrei Roxin şi Giulia Coman – locul 1
George David şi Dănuţ Coviţi – locul 2
Talida Stanca, Amado Popescu, Ariana Bobroczky şi Victor Muscan – locul 3
Under 11
Giulia Coman – locul 1
Vlad Dolca şi Alex Radivoi – locul 3
Under 13
Amalia Kuba şi Nicholas Lucea – locul 1
Fabio Coman – locul 3
Under 15
Luca Hanciuţa – locul 2, Anamaria Petrar – locul 3
Și „tigrii” au impresionat
Ultima competiţie a anului pentru sportivii de la CS Judo Arad (antrenor Cristian Rus) a adus o (re)confirmare a valorii acestora.
La Cupa CSM Arad au urcat pe podium: Victor Pantiş şi Patrick Stânca – prichindei, Carol Bâtea, Luca Arhilei, Cristian Crîsnic şi Darco Dranici – aur; Tudor Puşcaş, Yannis Boloş şi Ayan Leţ – argint; Vlad Chetraru, Andi Stoia, Alexandru Barna, Leon Drincianu şi Alexandru Tanasiciuc – bronz (toţi la Under 11); Daniel Costina, Deian Dranici şi Alexandru Dorgoşan – aur (toţi Under 13); Iustin Rus – aur, Angelo Bătrân – argint, David Bâtea şi Lucas Stan – locul 5 (toţi Under 15).

Recomandările redacției