Exercițiu cu forțe și mijloace în teren, desfășurat de pompierii militari arădeni.
Astăzi, 16 iulie 2026, pompierii militari din cadrul Secției Bârzava au desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, în localitatea Bătuța, având ca scop antrenarea structurilor de intervenție pentru gestionarea unui accident feroviar produs într-un tunel.
Conform scenariului, un tren de marfă, care nu transporta substanțe periculoase, a deraiat imediat după pătrunderea în tunel, iar locomotiva a început să degaje fum, existând risc de izbucnire a unui incendiu. Personalul trenului s-a autoevacuat, cu excepția mecanicului, care a fost rănit și s-a refugiat într-unul dintre refugiile de siguranță ale tunelului.
Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș, o ambulanță SMURD, precum și containerul de căutare-salvare, din cadrul Secției Bârzava.
Pe timpul exercițiului au fost verificate și exersate procedurile de recunoaștere a zonei de intervenție, căutare și salvare a victimei, acordarea primului ajutor medical, precum și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Astfel de exerciții contribuie la menținerea și dezvoltarea capacității operaționale a echipajelor de intervenție, prin verificarea și perfecționarea procedurilor de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.
