accident zerindŞoferul unui autoturism a provocat, duminică după-amiaza, în jurul orei 17,30, un grav accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a decedat.
Comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a declarat că bărbatul, care conducea o Dacia 1300, la ieşirea din localitatea Zerind, înspre Arad, a piedut controlul volanului intrând într-un copac de pe marginea drumului. În maşină se mai aflau un bărbat şi o femeie. Impactul a fost atât de violent încât bărbatul care se afla pe scaunul din dreapta faţă a murit pe loc.
La faţa locului, pentru descarcerarea persoanei prinse între fiarele maşinii a fost solicitată şi intervenţia unui echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au provocat nefericitul eveniment rutier, mai ales că, momentan, nu se cunosc motivele pentru care bărbatul a pierdut controlul volanului.

Recomandările redacției