Update2: Din primele cercetări la fața locului, polițiștii Biroului Rutier au constatat următoarele:
Astăzi, în jurul orei 17.00, un tânăr de 25 ani, din Șofronea, a condus un autoturism pe DJ 709/B, dinspre Șofronea către Arad. Ajungând în zona unei SC de transport a efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe banda de circulație a pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă înspre dreapta, ulterior intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului s-a răsturnat într-un canal de colectare a apei.
Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui bărbat de 50 ani, din com. Șofronea, pasager pe scaunul dreapta față în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Update1: La prima vedere ar fi vorba despre o depășire a autoturismului care s-a răsturnat, iar la revenirea pe banda sa ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi derapat, plonjând într-un pârâu/râpă de pe marginea drumului. Un tânăr de 25 de ani ar fi rănit ușor, iar celălalt ocupant al autoturismului a fost transportat la spital.

Update: Ajunși la fața locului, pompierii au găsit două persoane. Este vorba despre doi bărbați care au fost scoși din mașină de alți participanți la trafic. Au fost preluați de către echipajele medicale. Cel preluat de SMURD Tim, inconștient, iar cel preluat de SMURD Echipaj de Prim Ajutor Curtici conștient. 

A avut loc un accident rutier în care există și posibilitatea ca victimele să fie încarcerate. Mai exact, deocamdată se știe faptul că este vorba despre un autoturism răsturnat într-un șanț pe drumul dintre Arad și Șofronea.
Șanțul este unul plin cu apă așa că au plecat în cel mai scurt timp spre locul accidentului mai multe autospeciale printre care Descarcerarea ușoară, o autospecială de stingere în sprijin, SMURD terapie Intensivă mobilă și SMURD B2 Curtici.

Revenim cu mai multe informații. 

Recomandările redacției