Actorul francez Gérard Depardieu, anchetat în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală şi viol

0
530
Mandatory Credit: Photo by Isopix/REX/Shutterstock (9727565i) Gerard Depardieu Gerard Depardieu visit to Brussels, Belgium - 25 Jun 2018

Gérard Depardieu, anchetat la Paris în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală şi viol. Pre­supusa victimă are 22 de ani
şi e o apropiată a starului fran­cez.
Tânăra a depus luni, pe 27 august, o plângere privind presupusul viol la poliţia din Bou­ches-du-Rhone, în sudul Franţei, iar procurorii din Aix-en-Pro­vence au declinat ancheta poli­ţiei şi procurorilor din Paris, scrie Mediafax.
Mass-media franceză a raportat că presupusele agresiuni şi violul au avut loc la casa lui Depardieu pe malul stâng al Senei. Potrivit agenţiei de ştiri BNO News din Olanda, care citează oficiali francezi, presupusa victimă este actriţă şi dansatoare şi este o apropiată a lui Depardieu, care îi dădea sfaturi profesionale.
Avocatul lui Gérard Depardieu, Hervé Temime, a declarat că actorul respinge „în mod absolut” a orice acuzaţie de agresiune sau viol. „Am avut o lungă întâlnire cu Gérard Depardieu şi sunt absolut convins că nevinovăţia lui va fi dovedită”, a declarat avocatul pentru Radio France.
În 2014, Depardieu a jucat în filmul „Bine aţi venit la New York”, interpretând un personaj inspirat din povestea politicianu­lui francez Dominique Strauss-Kahn, fost şef al Fondului Monetar Internaţional, arestat şi inculpat la New York după ce a fost acuzat că a violat o ca­me­ristă în camera hotelului în care era cazat.
Depardieu, unul dintre cele mai iconice şi mai prolifice nume ale cinematografului francez, a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său în filmul Cyrano de Bergerac din 1990, cu care a câştigat şi premiile Cannes şi Cesar.
Depardieu a solicitat şi a primit cetăţenia rusă în 2013, după ce a criticat în mod public taxele ridicate din Franţa şi a plecat în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.