cpanaDe la începutul acestei luni, Marian Pană și-a cooptat și fratele și stafful tehnic al Metalului Reșița. Până să vină în Valea Domanului, Costel Pană a antrenat ca „principal” CS Ștefănești, ACS Buftea, Chindia Târgoviște și Progresul Cernica (formație retrasă chiar ieri din Liga a III-a), însă puțină lume își mai amintește că fostul fotbalist al celor de la Dinamo a îndeplinit funcția de „secund” la UTA.
În pauza de iarnă a sezonului 2002-2003, Pană a acceptat să-l ajute pe Radu Nunweiller la cârma „alb-roșiilor”. „Echipa era în Liga 1, iar eu am venit, parcă, după cantonamentul de la Bazna, înaintea turneului de la Norcia. Locul în clasament nu era foarte bun, adunase puține puncte, însă chiar și așa publicul era foarte atașat de echipă, venea în număr mare la stadion. Mai țin minte că domnul Nunweiller a demisionat după 6-7 etape din retur și am rămas să mă ocup eu de echipă. Din păcate, UTA a retrogradat, însă eu o să rămân mereu în minte cu ultimul meci al sezonului. Țin minte că am bătut Bistrița cu 6-0, iar un stadion plin a cântat de la început până la sfârșit de parcă favoriții au câștigat o finală de Champions League. Am rămas marcat de demonstrația de iubire a suporterilor arădeni, îmi pare rău că sunt probleme la UTA și că fanii s-au îndepărtat de club sau au ales altceva. Probabil, ei știu mai bine, situația de azi nu o cunosc, deci mă depășește”, ne-a mărturisit Costel Pană.  Acesta face în premieră cuplu cu fratele său pe banca unei formații. „Recunosc că e o situație inedită, de pe urma căreiea sperăm ca Reșița să aibă numai de câștigat. Ambii am acumulat o anumită experiență ca antrenori. Ne completăm, ne înțelegem, nu există neînțelegeri între noi pentru simplul fapt că niciodată nu am fost certați ca frați”, a mai spus Costel Pană.
În fine, acesta susține că Metalul Reșița a pregătit foarte serios meciul cu UTA, pe care nu concepe să nu-l câștige. „Toate meciurile sunt importante pentru noi, nu ne interesează prea mult calculele pentru play-off, play-out și restul. Jucăm în fața suporte­rilor noștri, suntem datori să le oferim un rezultat bun și, de ce nu, și spectacol fotbalistic agreabil. Indiferent cu ce echipă va veni UTA, o vom trata cu maximă seriozitate”, a încheiat fostul „secundul” roș-negrilor.
Singurul fotbalist care nu va fi apt pentru confruntarea cu „textiliștii” este Andrei Neagoe, care a îmbrăcat și tricoul „Bătrânei Doamne” în urmă cu două sezoane.

Recomandările redacției