regionalizareAdministraţia împarte fonduri mai multor instituţii şi unităţi de învăţământ, în funcţie de priorităţi. Două licee primesc bani pentru investiţii şi reparaţii, în timp ce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă primeşte o finanţare pentru dotări.
Banii cuprinşi în secţiunea „cheltuieli de capital” a Consiliului Judeţean şi proveniţi din plusuri bugetare de pe anii trecuţi sunt împărţiţi institituţiilor din subordine. Astfel, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta ,,Vasile Goldis” Arad primeşte 120.000 de lei, pentru o autospecială. Liceul Tehnologic ,,Sava Brancovici” din Ineu beneficiază de 100.000 de lei pentru un Centru pentru proiecte în parteneriat şi cămin pentru elevi, iar banii provin din vărsăminte din veniturile anului în curs.
O sumă de 226.000 de lei este alocată Liceului Special Sfânta Maria din Arad, pentru lucrări de reparaţii şi dotări. Din aceste fonduri, unitatea de învăţă­mânt ar urma să acopere cheltuieli cu lucrări de reabilitare, dar şi să achiziţioneze camera de supraveghere.
Complexului Muzeal din Arad i-au fost repartizaţi 82.000 de lei pentru întocmirea unor studii tehnico-economice, în vederea efectuării de reparaţii capitale la acoperiş şi faţadă.

Recomandările redacției