sebisgiaObiectivul începutului de an în curtea liderului seriei a IV-a a Ligii a III-a a fost păstrarea distanței de la finalul turului față de echipa fanion a Aradului. Din păcate pentru ei, sebișenii au pierdut neașteptat două puncte pe teren propriu contra Filiașului, iar cele 4 puncte avans se datorează faptului că UTA a stat în prima rundă a campaniei de primăvară. Practic, o singură lungime de undă le mai desparte pe competitoarele de sâmbătă, din Aradul Nou, așa că trupa de pe malul Crișului Alb are și varianta remizei. Totuși, antrenorul Naționalului susține că ar fi o greșeală ca echipa sa să se mulțumească cu un singur punct încă de la bun început, iar tactica va fi făcută pentru victorie.
„Mentalitate de lideri”
Până să vorbească efectiv despre derby-ul de pe „Motorul”, Adrian Abrudean a ținut să pună la punct niște aspecte. „Suntem echipa de pe primul loc, neînvinsă în acest sezon și am muncit enorm pentru fiecare punct câștigat. Prin urmare, ne merităm din plin poziția din clasament, e o mândrie pentru noi că am ajuns să ne batem cu șanse mari de reușită pentru promovarea în Liga a II-a. Am mare încredere în grupul extraordinar pe care îl antrenez, suntem puternici din toate punctele de vedere, ne vom ridica la înălțimea acestui meci ce suscită atât de mult interes în fotbalul arădean. Sunt sigur că vom avea mentalitate de lideri”, a punctat tehnicianul „alb-albaștrilor”.
„Nu vom juca la egal”
Dacă nu pierd sâmbătă și câștigă toate partidele până la finalul stagiunii, sebișenii vor evolua la anul în Liga a II-a, însă „Știli” nu dorește ca elevii săi să interpreteze remiza în „cheia” remizei. „Nu ne facem tactica pentru un punct. Sigur, ne luăm măsuri suplimentare pentru unii adversari, pe care îi cunoaștem foarte bine, la fel cum ne cunosc și ei pe noi, însă ne punem mari speranțe și într-un joc bun de atac, într-un gol sau mai multe, mai ales că avem destulă calitate în ofensivă. Nu vom juca la egal, asta e sigur, sperăm să contribuim la spectacolul fotbalistic”, a adăugat Abrudean.
„Cine greșește mai puțin, câștigă”
Din punct de vedere valoric, UTA și Sebiș sunt foarte apropiate. Echilibrul persistă și la capitolul experiență competițională, diferența făcându-se la susținători, acolo unde „alb-roșii” stau mult mai bine. „Sigur, publicul și mai ales galeria adversă ar putea juca un rol important, însă, pe de altă parte, am destui fotbaliști care sunt obișnuiți cu meciuri importante și cu o astfel de atmosferă. Mentalul jucătorilor este, de asemenea, foarte important în acest caz, căci cine greșește mai puțin acela va câștiga. Erorile personale ar putea fi fatale într-un asemenea duel, cum și fazele fixe cred că pot înclina balanța de o parte sau de alta. Am insistat pe toate aspectele în ultimele două săptămâni, suntem pregătiți să ne facem treaba cât mai bine. E un meci foarte important, promovarea se joacă în proporție de 90%”, mai spune „princiaplul” Sebișului.
Mardare e apt, Roman rămâne în tribună
Din punct de vedere al efectivului, Național Sebiș are o singură problemă. Marius Roman nu și-a încheiat defintiv conturile cu Universitatea Craiova și nu are drept de joc nici sâmbătă. În schimb, fotbalistul care a evoluat până în vara anului trecut în „alb-roșu”, Ștefan Mardare, s-a antrenat normal începând de luni și e apt pentru derby. Oricum, e greu de crezut că Abrudean va risca cu fostul internațional, cu atât mai mult cu cât înlocuitorul său, Andrei Dicu, s-a descurcat excelent la Giarmata, când a reușit „dubla”. Apoi, scoși puțin din schemă după semi-eșecul cu Fialiașul, experimentații Apostol și Străuț au înțeles că trebuie să tragă tare pentru a-și recâștiga tricoul de titular și cel puțin unul dintre ei ar trebui să apară în formula de start contra „Bătrânei Doamne”.
Călin Mnerie

Recomandările redacției