Sala „Vasile Goldiş” a sediului Consiliului Judeţean Arad a găzduit, la finele săptămânii trecute, lansarea cărţii „Cea mai frumoasă poveste- Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, publicată de Adrian Cioroianu la Curtea Veche Publishing.  Conf.univ.dr. Lia Faur, coordonatoare, totdată, a proiectului Voluntari pentru Cultură demarat de Liceul Pedagogic, şi Diana Engler, patroana librăriei „Scienta, au fost moderatoare- principală, respectiv secundară- ale acestui eveniment care a reunit numeroşi oameni de cultură ai Aradului, prezent fiind nu doar autorul, ci şi istoricul Victor Neumann.

Lansarea a fost urmată de o interesantă dezbatere publică pe tema „Ce mai înseamnă istoria în secolul 21?”, la care au participat universitari şi alţi istorici, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

În elaborarea acestui volum, autorul  şi-a propus nu numai popularizarea unei „discipline «moi»”, aşa cum le numeşte pe cele umaniste, disciplină adesea aridă pentru cititorul obişnuit, ci şi demistificarea unor episoade controversate din istoria românilor, pledând, pe o notă optimistă, pentru teza unei depăşiri fireşti a problemelor actuale, prin imensul potenţial de regenerare al societăţii noastre. „România are o capacitate de regenerare extraordinară, iar acest lucru se datorează faptului că suntem încă un stat tânăr”, a spus, printre multe altele, Adrian Cioroianu.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala sesiune de autografe, cărţile fiind expuse spre vânzare de către reprezentanţii librăriei arădene.

 

Recomandările redacției