martianAșa cum a obișnuit după fiecare partidă, patronul grupării arădene a coborât în iarbă să își felicite jucătorii la finalul confruntării cu oltenii din Slatina. Adrian Marțian a vorbit despre victoria în extremis obținută în fața celor de la FC Olt: „Am trăit jocul la intensitate maximă, a fost foarte dificil, trebuie să recunoaștem realitatea. Gazonul a fost greu, jucătorii mai mult au înotat decât au jucat, având în vedere că a plouat pe toată durata partidei. Dar, una peste alta, a fost o victorie foarte importantă pentru noi, care a venit după cele trei puncte mari luate la Brașov. Ne așteaptă acum însă cea mai importantă partidă a returului, cea de la Măciuca. Ne gândim doar la victorie acolo, egalul nu ne ajută cu nimic”.
În ciuda vremii total nefavorabile, aproximativ 1.500 de spectatori și-au susținut favoriții din primul până în ultimul minut.
„Sigur, poate ne-am fi așteptat la mai multă lume pe stadion, dar să nu uităm cum a fost vremea. Cu toate acestea, oamenii au venit, au cântat și pe așa vreme urâtă și nu ne putem dori decât ca prin jocul prestat și prin ceea ce vom face în continuare, aici la Arad, să aducem cât mai mulți oameni la stadion”, a mai spus Marțian.

Recomandările redacției