lasobmDupă Luceafărul Oradea, bătută în urmă cu o lună de zile cu 2-0, UTA dorește să mai scape de un complex. El poartă numele lui FC Maramureș Baia Mare, echipă ce a câștigat ultimele trei meciuri oficiale în compania arădenilor și, în general, i-a pus destule probleme de-a lungul timpului Campioanei Provinciei. Cel puțin Adrian Falub, care a trăit de pe bancă ultimele două insuccese cu moroșenii, este foarte deranjat de acest palmares negativ și a sunat mobilizarea generală pentru confruntarea de astăzi. Fără să realizeze, poate, Romulus Buia a mai pus și el sare pe rană declarând că se așteaptă să dea piept cu o formație „textililistă” relaxată, în timp ce elevii săi mai au de luptat pentru îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare.
Dincolo de aspectul motivațional, rămâne de văzut cum vor reacționa utiștii din punct de vedere sportiv după o pauză forțată de două săptămâni. Antrenorul a recunoscut că i-a văzut puțin deconectați, însă la ce mesaje au primit în această săptămână de la stafful tehnic și administrativ, ar trebui să dea totul în disputa cu băimărenii. Patronul Adrian Marțian le-a transmis fotbaliștilor că așteaptă să-și dea sufletul pentru culorile clubului, cu mențiunea că i-ar putea reevalua pe câțiva dintre ei. Și mai direct a fost mesajul lui Adrian Falub, care nu concepe să piardă un nou meci în fața modestei FC Maramureș. „Sper ca până la ora meciului să-mi trezesc jucătorii, pentru că au de bătut o echipă care ne dă lecții. Ei ne consideră pe noi relaxați și vor să câștige la Arad, dar nu au câștigat niciun meci în deplasare în acest campionat. Sper să avem orgoliu și demnitate împotriva unei echipe de bătut. Deși are și Maramureșul atuurile sale, cum ar fi destui jucători buni și cu experiență, pentru prima oară în aceste sezon nu mă interesează deloc adversarul. Mă uit doar în curtea noastră și la ceea ce avem de făcut pentru a câștiga cu orice preț acet meci”, a punctat fostul fundaș. „Principalul” arădenilor a fost – bineînțeles – deranjat și de considerația tehnicianului „textilist”. „Îl așteptăm pe Buia să-i arătăm cât de relaxați suntem, sperăm să nu-l dezamăgim. Dar, așa umili cum suntem, sperăm să batem Maramureșul”, a mai afirmat Falub, care nu poate conta pe sârbul Kovacevic la confruntarea din această după-amiază (ora 17).
Chiar dacă au pierdut confruntarea de pe teren propriu cu FC Bihor, băimărenii au avut o prestație destul de bună. Orădenii au marcat târziu, după ce Istrofor a fost eliminat de pe teren și Buia, trimis în tribună. Cei doi vor lua loc în tribună la Arad, ca și fundașul stânga Duruș și el suspendat. Dar, până atunci, Romică Buia știe exact ce-și dorește din confruntarea de pe Mureș. „Știu că UTA ar dori să ne creeze și nouă necazuri, așa cum am făcut-o și noi în ultimii ani, însă la ora meciului, FC Maramureș ar trebui să fie mai motivată. Încă nu suntem salvați de la retro­gradare, iar apoi ne așteaptă un meci acasă cu Poli, care trage tare să promoveze. Părerea mea este că UTA, nemaivând șanse la primele două locuri, va fi mai relaxată. Sper să profităm de asta și să luăm trei puncte de la Arad. Dacă reușim asta, vom ca și salvați!”, a precizat fostul mij­locaș polist, care nu crede că trecutul său îl va băga în „colimatorul” fanilor „texti­liști”. „Nu cred că voi fi prea înjurat sau blamat și spun asta fiindcă am vorbit cu suporterii arădeni după partida din tur, de la Baia Mare, și mi-au dat de înțeles că nu mai au nimic cu mine. Am purtat discuții amicale, nu a fost nicio problemă între noi”, a adăugat Buia.
Formații probabile:
UTA: Amadio – Ene, Gligor, Siminic – Bîrză, Mărginean, Godfred, G. Neagu – Dosso, Voiculeț, Laso.
FC Maramureș: Şteţca – N. Oltean, Faye, Schuller, Cornea – Fl. Achim, Biţiş, P. Negrea, Chivoiu – Gego, Tănasă.

Recomandările redacției