Alcoolemii record pe șoselele din Arad

0
171

Alcoolemia pentru unii a devenit un veritabil… dezinfectant, în aceste vremuri, le putem spune, tulburi. Polițiștii arădeni au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au condus sub influența alcoolului.

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un arădean de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, pe raza localității Zimandu Nou. Testarea cu aparatul alooltest a indicat o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea în aceeași noapte, au mai fost depistați pe Bulevardul Nicolae Titulescu, un bărbat de 20 de ani, din Cuvin, având o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat; pe raza localității Târnova, un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate, având o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat; pe raza localității Sânleani, un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, și pe raza localității Hălmagiu, un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, cu o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, au fost întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.