Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea imediată de măsuri menite să protejeze efectivele de rumegătoare mici din țara noastră de contaminare cu variola ovinelor și caprinelor.Decizia a survenit în urma confirmării bolii în 4 ferme de ovine din Spania, în regiunile Andaluzia și Castilia-La Mancha și de notificarea de alte noi suspiciuni.În contextul în care țara noastră este liberă de boală (fără aplicarea unui program de vaccinare), se aplică prevederile Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului și actelor delegate, inclusiv cele care au drept scop identificarea, notificarea și raportare aprecoce a oricărui simptom ce poate fi atribuit unui caz de boală. Astfel, măsurile dispuse de ANSVSA privesc:

– informarea medicilor veterinari cu atribuții specifice, a operatorilor economici și a tuturor persoanelor implicate în activitatea de comerț cu rumegătoare, privind situația epidemiologică din Spania;

– instruirea medicilor veterinari cu privire la recunoașterea semnelor clinice de boală, în conformitate cu specificațiile Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH);

– instrucțiuni în teritoriu pentru monitorizarea stării de sănătate a animalelor introduse în România din Spania.

Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală, notificabilă obligatoriu la Comisia Europeană și la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor, care afectează ovinele și caprinele și care poate avea un impact sever asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii animalelor, cauzând perturbări ale circulației acestor animale și ale produselor provenite de la acestea, în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe. În cazul apariției unui focar de variola ovină și caprină, există un risc grav de răspândire a bolii respective la alte unități de ovine sau caprine..

Comisia Europeană a adoptat în 21.09.2022 Decizia de punere în aplicare nr. 2022/1639 a Comisiei, privind anumite măsuri de urgență provizorii, referitoare la variola ovină și caprină în Spania.România nu realizează activități de comerț intracomunitar sau de import cu animale din speciile receptive la variolă ovină și caprină și nici cu produse sau cu subproduse provenite de la acestea, din țări care nu au statut de țară liberă de boală fără vaccinare. Variola ovinelor și variola caprinelor evoluează endemic în Africa la nord de Ecuator, Orientul Mijlociu, Turcia și unele părți ale Asiei și sunt considerate boli exotice pentru Uniunea Europeană, cu toate că au fost înregistrate focare în Bulgaria (2013) și în Grecia (2016).

Recomandările redacției