peliciOficialii colegei de serie a UTA-ei au ajuns la un acord cu Alexandru Pelici, care a condus deja primele sale antrenamente cu oltenii. Tehnicianul care a mai activat la Reșița, Tg. Mureș sau Alba Iulia a mai fost în vizorul vâlcenilor vara trecută, dar atunci alegea să revină la Voința Sibiu, acum desfiinţată. „Aveam o datorie morală faţă de Sibiu, unde am cunoscut clipe minunate. Acum, am acceptat să vin la Vâlcea. Nu vin să mă îmbogăţesc, vreau să facem treabă bună”, a spus fostul fundaş al Politehnicii Timişoara şi al CSM-ului din Reșița.
Vâlcea a devenit în ultima vreme teren minat pentru antrenori, unii acuzându-l pe patronul Cătălin Rufă – al cărui nume a fost vehiculat în meciurile suspectate de a fi aranjate la pariuri – că-și depășește atribuțiile. În ultimul timp, la Vîlcea au fost antrenori din valul tânăr, gen Alin Artimon, Constantin Schumacher sau Laurențiu Tudor, ultimul având mai multe colaborări cu cei din Zăvoi.
„Am discutat cu dânsul (n.r. cu Rufă), i-am explicat că doar eu decid în privinţa echipei. De altfel, vom face contractul de aşa natură încât să poată fi reziliat unilateral, şi patronul dacă este nemulţumit de mine, dar şi invers“, a punctat Alexandru Pelici, citat de liga2.ro.

Recomandările redacției