Directorul general al Companiei de Apă Arieş (CAA) din Turda, Alexandru Sabău, spune, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că, în privinţa absorbţiei fondurilor europene, societatea pe care o conduce se situează pe primul loc în România între operatorii cu acest profil.

Un proiect al companiei din Turda, care îl continuă pe cel derulat în perioada 2007-2013, a fost selectat în aceste zile la Bruxelles, pentru finanţare din fonduri de coeziune nerambursabile, valoarea lucrărilor de aducţiune de apă din râul Arieş şi de refacere a sistemelor de canalizare în zona Turda-Câmpia Turzii fiind de peste 82 de milioane de euro.

Directorul general Alexandru Sabău consideră că efortul echipei care va implementa etapa a doua a proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Turda-Câmpia Turzii”, în perioada 2014-2020, va fi notabil, având în vedere că apa va fi captată din râul Arieş, deseori poluat de localnicii care trăiesc de o parte şi de alta a cursului acestuia.

„Vom folosi tehnologii moderne de epurare a apei, ca şi în ţările dezvoltate. În Germania, de pildă, parte a populaţiei consumă apă din râul Rin. Dacă vom constata că în Arieş există substanţe nocive, vom procura instalaţiile necesare de eliminare a acestor substanţe. Tot aşa cum există instalaţii de denitrificare, tot aşa sunt şi pentru alte substanţe organice sau chimice, aflate ca suspensii în apele curgătoare precum Arieşul”, a explicat, pentru AGERPRES, directorul companiei.

Arieşul reprezintă o alternativă la râul Hăşdatele şi la apa din puţurile de adâncime. Râul care străbate vestita Ţară a Moţilor se formează în zona localităţii Mihoeşti, lângă oraşul Câmpeni şi se varsă, după aproximativ 164 de kilometri, în Mureş, în aval de Luduş.

„Dacă sursele de apă pe care le are România ar exista în Israel sau alte ţări sărace în cursuri de apă, gândiţi-vă ce fericită ar fi populaţia de acolo. Noi, românii, avem surse de apă de o calitate excepţională, dar le poluăm cu pet-uri şi tot felul de deşeuri. Este păcat. Ţine de cultura localnicilor şi a turiştilor care trec prin zonă. Cred că pe măsura trecerii timpului se va îmbogăţi şi cultura. Şi nu vor mai arunca gunoaiele în râuri”, a spus Alexandru Sabău.

Referindu-se la prima fază a acestui proiect, derulată până în 2013, el a amintit că aceasta a inclus refacerea şi extinderea staţiilor de tratare şi epurare a apei, precum şi a reţelelor de apă şi de canalizare. În prezent, CAA are 80 de kilometri de reţele de apă potabilă. Şi prima fază a proiectului a fost finanţată din fonduri europene de coeziune. Valoarea proiectului derulat în prima fază a fost de aproximativ 79 de milioane de euro, din care 80% au fost asiguraţi de Uniunea Europeană.

Cea de-a doua fază a proiectului (2014-2020), în valoare de 82,7 milioane de euro, include localităţile Viişoara, Mihai Viteazul, Sănduleşti, Luna, Tritenii de Jos, Ceanu-Mare, Călăraşi, Ploşcoş, Petreştii de Jos, precum şi zone din Turda şi Câmpia Turzii necuprinse în lucrările efectuate până în 2013. Ambele proiecte aduc o îmbunătăţire considerabilă în alimentarea cu apă, sistemul de canalizare şi în tratarea apelor uzate, ţinând cont de cerinţele Acquis-ului pentru sectorul de apă, inclus în Tratatul de Aderare a României la UE.

„Turda foloseşte ca sursă de apă potabilă puţurile de mare adâncime. Acestea au fost decolmatate şi denisipate. Altele au fost înlocuite. Pentru Câmpia Turzii şi împrejurimi sursa este apa râului Hăşdatele, afluent al râului Arieş. Apa trece prin staţia de tratare de la Bogata şi este apoi livrată populaţiei. Staţia de la Bogata a fost refăcută şi dispune azi de o tehnologie modernă. Calitatea apei este cele mai ridicate standarde. Staţia de epurare a apei de la Câmpia-Turzii este în probe tehnologice. Compania de Apă Arieş a făcut analize de laborator la 12 mărci de apă îmbuteliată, comercializată în magazinele din România. Apa de la Turda este pe locul VI la nivel naţional, iar cea de Câmpia Turzii pe locul VIII”, a afirmat Alexandru Sabău.

Directorul general al Companiei de Apă Arieş a semnalat că, după finalizarea lucrărilor, la Turda a crescut şi consumul zilnic de apă. Cu toate acestea, în lunile extrem de secetoase din 2011 şi 2012 (iulie-septembrie), furnizarea apei nu a fost nicio clipă întreruptă, comparativ cu alte oraşe din România, unde au existat restricţionări în programul de aprovizionare.

„Este şi multă risipă de apă. Nu de puţine ori grădinile sunt udate în exces. Spălătoriile auto sunt mari consumatoare de apă potabilă. În Occident nu este admisă folosirea apei potabile în spălătoriile auto, iar dacă este utilizată, preţul este dublu sau triplu şi cu contor separat de alţi consumatori. Cel mai bine ar fi să se folosească apa industrială în spălătoriile auto, nu apă potabilă obţinută cu mari cheltuieli”, a spus Alexandru Sabău.

El a subliniat că doar 1% din apa de pe Terra este potabilă, iar noi o folosim nejudicios.

În ceea ce priveşte proiectul Consiliului Judeţean Cluj, de a reface sistemul de irigaţii din zona Turda-Câmpia Turzii folosind apa din râul Arieş, Alexandru Sabău a precizat că acesta nu îl va afecta în niciun fel pe cel al Companiei de Apă turdene.

Directorul general al CAA a evidenţiat că în Comunitatea Urbană Arieş (CUA) se manifestă, în prezent, unele neînţelegeri legate de funcţii, dar este convins că prioritar va fi interesul cetăţenilor şi şansa lor de a beneficia de apă de bună calitate şi de sisteme modernizate de canalizare. Din CUA fac parte 17 localităţi – Aiton, Băişoara, Călăraşi, Câmpia-Turzii, Ceanu-Mare, Ciurila, Frata, Iara, Luna, Mihai Viteazul, Petreştii de Jos, Sănduleşti, Triteni, Turda, Tureni, Valea Ierii şi Viişoara. Nouă localităţi trebuie să îşi exprime, până în data de 29 mai, acordul cu privire la etapa a doua a proiectului prin care se face aducţiunea de apă din Arieş şi se reface sistemul de canalizare.

Compania dispune în prezent de o echipă de specialişti bine închegată, care s-a dedicat cu toată priceperea realizării celei de-a doua etape a proiectului declarat eligibil la Bruxelles, în aceste zile.

„Această echipă a fost şi este suportul succesului nostru. Suntem primul operator de apă din România în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, cu 81,42%. Gradul de absorbţie pe ţară este de 15,66%. Consider că acesta este motivul pentru care Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice ne-au plasat în primul val al acestui grant al UE, alături de judeţele Teleorman şi Vrancea”, a menţionat directorul general al CAA.

Din punctul său de vedere, gradul de absorbţie al fondurilor europene va creşte, iar premierul Victor Ponta a luat o decizie bună: „a schimbat dirijorul”.

„Dacă orchestra nu cântă bine partitura, dirijorul trebuie să fie înlocuit, nu instrumentiştii. Pe de altă parte, eu consider că noi, românii, suntem cam prea cârcotaşi şi nu avem încredere în forţele noastre. Dar dacă se pun oamenii potriviţi la locurile potrivite, cu dirijori pricepuţi, rezultatele bune nu vor întârzia să apară. Sunt convins că ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, face acum acest lucru”, a spus managerul companiei turdene.

Alexandru Sabău are pe agenda sa de lucru noi şi noi proiecte de viitor. El preconizează ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, compania să pună pe picioare, cu sprijin financiar extern, la Turda, o fabrică mică de îmbuteliat apă potabilă captată din puţuri de mare adâncime, cu 20-30 de locuri de muncă. Marca Turda de apă potabilă se va putea vinde în marile magazine din ţară. Directorul general al CAA mărturiseşte că va găsi soluţii optime şi pentru acest proiect care, momentan, este încă în sertar.

 

Recomandările redacției