Luptătorul brazilian de arte marțiale mixte (MMA), Allan Nascimento, o figură proeminentă în categoria sub 60 de kilograme, a murit la 34 de ani. Primele indicii duc către un infarct în timp ce dormea, a anunțat UFC Brazilia pe rețelele sale de socializare.

Conform informațiilor publicate până în acest moment, luptătorul în vârstă de 34 de ani a fost găsit inconștient luni dimineață și, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical venit la fața locului, nu a fost posibilă resuscitarea sa. Din nefericire, medicilor nu le-a rămas decât să confirme decesul sportivului.
Gândurile noastre și cele mai sincere condoleanțe se îndreaptă către familia, prietenii, coechipierii și cei dragi lui Allan în aceste momente incredibil de dificile„, a punctat UFC Brazilia în comunicatul oficial.
„Puro Hueso”, așa cum era cunoscut printre colegii săi, s-a născut pe 11 septembrie 1991, în Sao Paulo. A avut 29 de meciuri ca luptător profesionist, câștigând 22 și pierzând 7.
Allan Nascimento era căsătorit și avea doi copii.
sursa: Eurosport

Lasă un răspuns

Recomandările redacției