Neintrând în planurile lui Adrian Falub pentru returul ligii secunde, Adrian Suslak a ales Sebișul unde a jucat constant în această primăvară. Fiindcă George Neagu nu a avut o formă prea bună la unele partide, iar ca pe bancă nu a existat un fotbalist care să poată interpreta cu brio rolul fostului piteștean, s-a spus că fotbalistul crescut de Atletico putea fi util în „alb-roșu”.
În amicalul din această după-amiază, mijlocașul de 21 de ani se întoarce în postură de adversar în Calea Aurel Vlaicu și, pe undeva, va dori să demonstreze că ar fi avut față de UTA. „Foarte bine, îl aștept pe Suslak să demonstreze că ne-am înșelat noi când am renunțat la el”, a spus tranșant Adrian Falub. În contrapartidă, Mihai Petcuț își laudă elevul, doar că: „Orice fotbalist dintr-o ligă inferioară dorește să demonstreze ceva când joacă împotriva UTA-ei. Nu știu dacă Suslak va avea o ambiție în plus față de ceilalți jucători ai noștri, dar știu că el și nu doar el au calitatea de a duce la bun sfârșit un meci cu un astfel de adversar. Personal, nu am avut ce să-i reproșez lui Suslak, care mereu s-a antrenat excelent, iar la meciuri a avut atitudinea corectă”.
În tabăra sebișenilor mai sunt doi fotbaliști care și-au făcut junioratul la UTA, este vorba despre Botiș și Budur. Doar ultimul are șanse de a evolua astăzi.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »