Ambulanţa din Arad a intervenit la cele mai multe urgenţe asistate de medici din ţară

0
429

ambulantaServiciul de Ambulanţă al Judeţului Arad a intervenit în cadrul anului 2012 la un număr de 70.336 de urgenţe, cu 25.000 de cazuri mai multe decât în 2011. Cu o medie de aproape 200 de urgenţe pe zi, echipajele de salvare au parcurs în 2012 un număr total de 1.990.366 kilometri.
Din totalul intervenţiilor 16.882 au reprezentat transporturi neasistate (pacienţi transportaţi la domiciliu după externare, pacienţi dializaţi, nedeplasabili etc), iar 53.514 au fost solicitări pentru cazuri de urgenţă şi transport medical neasistat. „La un număr de 12.518 urgenţe s-au deplasat echipaje cu medic, ceea ce plasează Serviciul nostru de Ambulanţă printre primele trei din ţară în ceea ce priveşte numărul de cazuri asistate de medici. La multe servicii de ambulanţă din ţară medicii nu se de­plasează la cazuri care poate nu re­prezintă urgenţe deosebit de grave la prima vedere. Fiecare serviciu îşi are politica sa de funcţio­nare pe care eu nu o comentez. Tot în anul 2012 ne-am păstrat acreditarea ISO 9001 privind managementul calităţii. Acest lucru presu­- pune că toate activităţile noastre se desfăşoară în baza unei proceduri de lucru standardizate, iar acest organism efectuează în fiecare an un audit“, ne-a declarat Roberto Schill, managerul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Arad.
În ciuda celor aproape două milioane de kilometri parcurşi, consumul de carburanţi al ambulanţelor din Arad a fost cel mai mic din ţară: 239.505 litri de motorină şi benzină.
Afecţiunile cardiovasculare au reprezentat cele mai multe urgenţe considerate ca fiind de cod roşu: 849. La capătul opus, urgenţele de cod verde, care nu pun viaţa pacientului în pericol şi nu necesită internare, au cuprins agitaţiile psihomotorii sau catatonicii, spasmofiliile, în număr de 6.398. Tot la cod verde sunt incluse şi colicile biliare, renale şi abdominale, în număr total de 8547.
Record de accidente rutiere
Numărul accidentelor rutiere la care Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat în anul 2012 este de 407, ceea ce se consideră a fi un adevărat record. „Aceasta reprezintă doar accidentele produse, pentru că în ceea ce priveşte numărul victimelor, ele pot ajunge la ordinul miilor. Pe parcursul lui 2012 a trebuit să intervenim şi la accidente deosebit de grave, în care au fost implicate şi autocare. Din cele 407 de accidente produse în total, la 313 a intervenit doar echipajele Serviciului de Ambulanţă, iar la 94 dintre acestea serviciul nostru a intervenit împreună cu echipajele SMURD“, ne-a mai decla­rat Roberto Schill.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.