Amenzi de 35.000 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

0
221

Zilnic sunt desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor de protecţie. Astfel luni, 9 noiembrie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.151 de persoane, verificate 170 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 85 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 35.000 de lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție. Conform H.G. 935/2020, reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.

De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții : – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; – deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal este obligatoriu să se prezinte, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fe descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro .

Sănătatea cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.