Analiştii financiari estimează deprecierea leului până la un curs mediu de 5 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 2,87%, potrivit Asociaţiei CFA Society. Datele colectate de CFA arată că, pentru orizontul de 6 luni, majoritatea analiştilor incluşi în sondajul lunar anticipează un curs de 4,9284 lei/euro, conform Mediafax.  Indicatorul CFA România de încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA Romania în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Începând cu luna aprilie acestui an, CFA Society a interogat analiştii şi cu privire impactul crizei coronavirusului asupra economiei nationale, iar răspunsurile centralizate pentru luna septembrie arată că peste jumătate dintre respondenţi anticipează că durata impactului economic al cornavirusului se va resimti puternic pana in T3/ 2021, în timp ce deficitul bugetului de stat pentru anul 2020 a atins valoarea medie a anticipatiilor de 7,9%. În acelaşi timp, datele sondajului arată că economia va scădea cu 4,5% în 2020, în timp ce rata somajului va atinge o valoare medie de 6% la finalul anului. În ceea ce priveşte modalitatea de muncă remote, peste 56% dintre participanţi consideră că acesta va avea un caracter permanent, lucru care va avea un impact de lungă durată (52%) asupra inchirierii de spatiu de tip « office » sau chiar permanent (40%). În schimb, va determina o creştere a cererii de proprietăţi rezidenţiale, potrivit unui procent de 52% din rândul analiştilor.

Recomandările redacției