Analiștii susțin afirmațiile lui Florin Cîțu: revenirea economiei va fi în V. Totuși, există mai multe semne de întrebare

0
268

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, este de părere că e dincolo de dubiu faptul că economia României va reveni în formă de V, în condiţiile în care căderea a fost foarte abruptă în al doilea trimestru şi revenirea vine din efectul de bază. Economia României a scăzut cu 10,2% în al doilea trimestru din 2020 prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele provizorii al Institutului Naţional de Statistică. Datele au fost ajustate uşor în sus, faţă de datele semnal, cu 0,3 puncte procentuale. Problema se pune, însă, în cât timp activitatea economică din România va reveni la parametrii din 2019.

Aş spune că datele din România exprimă cumva tendinţele care s-au manifestat şi la nivel european, cu excepiaa faptului că România a avut o scădere doar în T2, nu şi în T1. Practic am avut o cădere foarte brutală în T2, lucru general valabil şi în acest context apare ideea de revenire în V. E clar că e V, problema este cât de repede revenim la activitatea economică dinainte de criză. Am avut o cădere brutală şi ar fi o catastrofă să ai revenire în altă formă decât V“, a spus Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, conform Mediafax. Pe de altă parte, Aurelian Dochia, analist economic, spune că apar mai multe semne de întrebare în privinţa revenirii economice, în condiţiile în care situaţia medicală s-a înrăutăţit: „Sunt multe semne de întrebare şi părerea mea este că toată lumea vrea să fie optimistă şi vrea să spună că am depăşit perioada cea mai grea, dar cred că trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să înţelegem că nici din punctul de vedere al pandemiei încă nu vedem îmbunătăţiri. Nu aş putea fi extrem de optimist să spun că avem o revenire.

Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că, în trimestrul al doilea din 2020, construcţiile şi IT-ul au fost singurele sectoare economice pe plus – +0,3 puncte procentuale aport la evoluţia economică pentru construcţii şi +0,6% pentru IT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.