dicuOmul meciului pentru sebișeni în deplasarea de la Giarmata a fost noua achiziție, Andrei Dicu. Fostul căpitan al Minerului Motru este doar al cincilea marcator al Naționalului în acest campionat, după Radu, Bozian, Sulea și Lazea și primul fundaș care își trece numele pe lista marcatorilor. „E un jucător foarte bun, îmi place cum se pregătește, mi-a plăcut atitudinea lui și în prima etapă a returului. Respectă fotbalul, nu e nimic întâmplător în evoluția și aportul său la rezultatele echipei”, a comentat Adrian Abrudean la finalul disputei din județul Timiș.
Fotbalistul de 27 de ani a înscris primele două goluri ale liderului din C4 în urma a două cornere. Unul cu piciorul, reluând din numai 2 metri sub transversală, iar celălalt cu capul, din mijlocul careului, balonul atingând și bara înainte de a intra în plasă. „Chiar dacă am mai marcat de-a lungul carierei mele, nu am mai dat niciodată două goluri într-un singur meci. Oricum, specialitatea mea este să-mi ajut echipa să nu ia gol, dar dacă pot ajuta atacul o fac cu cea mai mare plăcere. Cele două goluri sunt binevenite, mai ales că veneam după un semieșec acasă, în care am jucat foarte, foarte slab. Era important să câștigăm și să con­vingem ca și evoluție. Am câștigat pe un teren foarte greu, am muncit mult pentru aceste trei puncte, suntem pe drumul cel bun. Din păcate, stăm o etapă, ne ieșim puțin din ritm, așteptăm să vedem ce face și UTA…”, a punctat experimentatul fotbalist, care formează cuplul de fundași centrali cu Tibi Bier în absența accidentatului Mardare.

Recomandările redacției