sebis-ineuÎn lipsa adversarilor în cadrul etapei cu numărul 23-a a Ligii a III-a, Național Sebiș și CS Ineu au disputat un joc școală pe terenul pe care acum trei săptămâni elevii lui Abrudean s-au impus cu 2-0. De data aceasta scorul a fost și mai rotund (3-0), cu mențiunea că ambele combatante au avut destule absențe, iar ultimele două goluri au căzut în ultimele zece minute când în poarta vizitatorilor a fost apărată de un junior.
Rezultatul pauzei a fost 1-0, după prima reușită a lui Alex Ologu. Când scorul a fost „alb”, dar și după deschiderea tabelei, ineuanii s-au remarcat și ei prin câteva faze bune, nefructificate de Mașniță și Filimon. Pe de altă parte, viceliderul a irosit și o lovitură de la 11 metri prin Apostol. Partea secundă a fost la fel de alertă, cu destule ocazii de o parte și de cealaltă, însă de marcat s-a marcat doar în minutele 82 și 87. A făcut-o din nou Ologu și Bîrdan.
„Deși s-a disputat pe o temperatură de vară, meciul a avut un ritm excelent, jucătorii ambelor echipe depunând un efort bun. Sigur, concentrarea nu s-a ridicat la nivelul unui meci oficial, dar, până la urmă, ambele echipe am făcut un antrenament bun și asta e cel mai important”, a precizat Adrian Abrudean, antrenorul Naționalului, care nu a putut conta pe trei dintre fundașii săi centrali, Mardare, Bier, Dicu, plus Bozian.
De partea cealaltă, lista de indisponibili a Ineului a fost ceva mai lungă. Bujor, Zdrențan, Wild, Stănaia acuză accidentări, Bun a fost învoit, iar Tomuț, Voștinar și Boldizsar se vor alege cu o suspendare de toată frumusețea pentru abateri disciplinare. „Din păcate, continuăm să ratăm din poziții incredibile. Și astăzi (n.a. vineri), ca și în alte meciuri oficiale sau amicale, altul ar fi fost rezultatul dacă înscriam măcar din situațiile de unu la unu cu portarul. Dar, până la urmă acest amical disputant în compania unui adversar bun     m-a edificat asupra potențialului unor fotbaliști pe care i-am văzut mai puțin la lucru. Aș dori ca toată lumea să-și aducă aportul mai mult la bunul mers al acestei echipe”, a punctat și Cristian Sculici.
Formații:
Sebiș: Merșca (30 Miron, 60 Șoltesz) – Miheț, Bîrdan, Neacșu, Mureșan (70 Susan) – Călin (46 Poiană), Apostol, Lazea (46 Corcoveanu), Ologu – Radu (46 Digbeu), Huiban (46 Sulaea).
Ineu: Gorun – Popovici (60 Leucuța), Ciobanu (46 Hrezdac), Tudoroiu, Hulbăr – Kocsis, Bila, Georgiu (65 Șulumberchean), Talpaș (46 Crișan) – Mașniță, Filimon.
Ca și cu ocazia testului din timpul săptămânii cu Voința Macea, la ineuani a evoluat și Alex Leucuța. Jucătorul născut în Ineu tocmai s-a întors de la FC Olt, echipă aflată în pragul colapsului. Acesta doar se antrenează cu trupa lui Sculici până la finalul stagiunii și va opta – probabil – pentru o altă divizionară secundă la anul. Atât Sebișul cât și Ineul revin azi la antrenamente, primii pentru a pregăti meciul de acasă cu ACSVM Craiova, iar ineuanii pentru a „prepara” derby-ul de la Arad cu UTA.

Recomandările redacției