Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Consiliul Local al Orașului Ineu, Str. Republicii nr.5, Ineu, județul Arad, telefon 0257/511550, fax 0257/511965, e-mail: primaria@primariaineu.ro.

Primăria Orașului Ineu, județul Arad, invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul sport.

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul sport pe anul 2023 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanțare a contractului și valoarea: bugetul local al Orașului Ineu, 600 000 lei, pentru domeniul sport.

3.Durata proiectelor: 31 decembrie 2023.

4.Data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 12.04.2023, ora 16.00.

5.Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Primăria Orașului Ineu, Orașul Ineu, Calea Republicii nr.5, județul Arad.

6.Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare, în perioada 13.04.2023 – 21.04.2023, ora 16.00.

Recomandările redacției