Arădeanul Dan Oprescu califică naționala Under 19 la Turul de Elită: „Cu atât mai frumos, cu cât aproape nimeni nu ne mai dădea nicio șansă”

0
483

După calificarea tineretului lui Mirel Rădoi la „europenele” de anul viitor, cu arădenii Dennis Man și Adi Petre printre protagoniști, un alt arădean are un merit important pentru un important succes tricolor. Este vorba despre Dan Oprescu, care a calificat Reprezentativa Under 19 la Turul de Elită, ultima fază premergătoare Campionatului European de anul viitor.
Aseară, „tricolorii” s-au impus cu 8-0 în partida cu Gibraltar, dar au și beneficiat de rezultatul înregistrat în cealaltă partidă, în care Grecia, calificată încă după meciul al doilea la Turul de Elită, a învins Bulgaria în ultimul meci, scor 3-0.
Sefer, autorul unui hat-trick în acest meci, a deschis scorul rapid, în minutul 4, și și-a mai trecut în cont două reușită, în minutele 22 și 56. Petrila (18), Manolache (38) și Stoica (76) și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, alături de Valentin Mihăilă, care a punctat de două ori din penalty. De asemenea, reprezentativa noastră a încheiat partida în 10 oameni, după eliminarea lui Daniel Toma din minutul 78.
Astfel, România U19 merge la Turul de Elită de pe locul 2, alături de Grecia, liderul Grupei 13. Tragerea la sorți pentru ultima fază, care se va disputa în luna martie a anului viitor, va avea loc pe 6 decembrie, la Nyon.
Numit antrenorul principal al Naționalei Under 19 la începutul anului, Dan Oprescu și-a atins – astfel – obiectivul. Nu au lipsit, totuși, emoțiile, dar: „A fost cu atât mai frumos, cu cât, la un moment dat, aproape nimeni nu ne mai dădea nicio șansă la calificare. Jucând cu ea și simțind-o din teren, știam ceea ce poate Grecia, că sunt șanse mari să bată Bulgaria și de aceea trebuia să rămânem sută la sută concentrați pentru a evita eventuale suprize neplăcute cu Gibraltarul. Băieții merită apreciați pentru evoluție și rezultat, iar la final bucuria a fost mare. Nu a fost o campanie de calificare deloc simplă, mai ales după accidentările lui Screciu și Markovic. Acesta din urmă chiar marcase constant la națională înainte de a se accidenta și mi-era teamă că nu o să reușim să compensăm absența sa. Dar, jucătorii care au venit în locul său și-au făcut excelent treaba și astăzi ne bucurăm de o calificare meritată în Turul de Elită”, ne-a declarat selec­ționerul reprezentativei Under 19.
Campania a fost dusă fără jucători arădeni, deși Oprescu ne-a mărturisit că a fost aproape să-l convoace pe unul dintre fotbaliștii UTA-ei. „Am stat mereu cu ochii pe David Miculescu, chiar dacă e cu un an mai mic decât vârsta maximă permisă la noi. Speram să debuteze mai repede în acest sezon de Liga 2-a, să prindă puțin curaj, încredere și chiar și putere, așa cum au restul fotbaliștilor convocați. E foarte important să joci constant la echipa de club la un nivel cât mai înalt, așa că depinde doar de David dacă reușește să se impună la UTA. Oricum, din câte am văzut, el e component de bază al naționalei Under 18, însă eu cred că ne-ar putea ajuta și pe noi mai repede sau mai târziu”, mai spune tehnicianul, deținătorul Licenței Pro începând cu acest an.
Pentru meciurile decisive cu Bulgaria și Gibraltar Dan Oprescu a apelat la:
Portari: Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești Leordeni), Ionuț Rus (Sassuolo/Italia)
Fundași:Andrei Rus (CS Afumați), Călin Jurj (ASU Poli Ti­mișoara), Marius Leca (FC Vii­- torul), Marco Ehmann (SC Dina­mo 1948), Darius Țieranu (R­i­pensia Timișoara), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR 1907 Cluj), Anto- nio Manolache (FC Groningen/ Olanda)
Mijlocași: Daniel Toma (FCSB), Radu Chiriac (AFC Astra), Claudiu Petrila (CFR 1907 Cluj), Ovidiu Horșia (Academica Clinceni), Antonio Sefer (FC Groningen/Olanda), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 Club Sportiv), Raoul Baicu (U Craiova 1948 Club Sportiv), Marian Șerban (U Craiova 1948 Club Sportiv)
Atacanți: Alexandru Stoica (CS Balotești), Luis Nițu (U Cra­iova 1948 Club Sportiv).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.