Arădenii își vor tăia porcii după propriile reguli

0
904

Direcția Sanitar Veterinară Arad face notă discordantă cu instituțiile similare din țară. Porcii din gospodării ar trebui tăiaţi de acum înainte doar în prezenţa unui medic veterinar. Decizia vine după un ordin trimis de Direcţiile Sanitar Veterinare către toate primăriile din ţară. Practic, oamenii care cresc porci în gospodării vor avea nevoie nevoie de aviz de la veterinar pentru sacrificarea animalelor.Cei care nu se vor conforma şi vor tăia porcul fără să anunțe veterinarii, riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 300 de lei.

La Arad, lucrurile sunt însă puțin mai liniștite, conducerea Direcției Sanitar Veterinare arătând înțelegere față de cei care urmează să își taie porcii. „Am primit, într-adevăr și noi această notă de recomandare, dar nu am trimis-o mai departe. Nu este imposibilă de pus în practică, dar este foarte greu. Rolul prezenței medicului veterinar este acela de a stabili dacă porcul este sănătos sau dacă, după tăiere, prezintă leziuni care să stabilească dacă animalul este infectat cu gripă porcină africană. Este foarte greu însă să aduci un medic veterinar în fiecare gospodărie unde se taie porcii. La o localitate cu 700 de numere, un medic veterinar nu are cum să acopere toate gospodăriile, mai ales că sacrificarea animalelor are loc cam în aceeași perioadă“, ne-a declarat Viorel Agud, directorul DSVSA.

Țăranii din restul țării spun că decizia este una absurdă, mai ales că nici nu există medici suficienţi pentru a fi pusă în practică. Oamenii spun că din cauza acestor restricţii românii vor fi nevoţi să cumpere carne din import.

Informarea a fost trimisă de Direcţiile Sanitare Veterinare judetene către toate primăriile din ţară. Practic, cei care vor să-şi taie porcul de Sărbători sunt obligaţi să anunțe un medic veterinar şi să primească aprobare de la acesta. Ulterior, un medic sau un asistent veterinar ar trebui să supravegheze tăierea porcului. Oamenii spun însă că nu există medici suficienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.