Pompierii îşi vor deschide, mâine dimineaţă, porţile pentru toţi cei care doresc să le treacă pragul. În data de 28 februarie între orele 10 şi 13 va avea loc activitatea „Ziua porţilor des­chise” la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad. Evenimentul se va desfăşura cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România. Ca în fiecare an, cei prezenţi vor putea studia tehnica de intervenţie şi se vor putea uita la exerciţii demonstrative.
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de existenţă instituţională a Protec­ţiei Civile în România după ce pe 28 februarie 1933, regele Carol al II-lea aproba prin Înaltul Decret Regal nr. 468 „Regulamentul Apărării Pasive”, consfinţind astfel înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă în ţara noastră.
Pentru a marca importanţa acestei zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad organizează „Ziua porţilor deschise” acţiune menită să facă şi mai cunoscută arădenilor instituţia care le este alături atunci când se află în situaţii limită.
Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini or­ganizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Activitatea  Protecţiei  Civile solicită un înalt standard de operativitate şi viteză de reacţie, sub semnul solidarităţii umane, şi o reală responsabilitate civică, aceste eforturi fiind răsplătite cu recunoştinţa semenilor noştri.

Recomandările redacției