Arădenii veniți din anumite țări intră în carantină

0
560

Instituția Prefectului Județului Arad a remis joi hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind lista țărilor, zonelor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie măsura carantinei, precum și noi reguli suplimentare privind ceremoniile oficiale, activitățile de comemorare a eroilor Revoluției și funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.

În primul rând, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat joi, 17.12.2020, lista țărilor, zonelor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc, din acestea, în România. Astfel, cu o incidență de peste 1000 la 100.000 de locuitori, în top se află Serbia (1396,1), Georgia, Croația, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, San Marino și Slovenia. O incidență de 910 la 100.000 de locuitori are Belize, iar peste 800 au Statele Unite ale Americii și Andorra. Între 600 și 800 au, descrescător, Jersey, Curaçao, Suedia, Ungaria, Panama, Elveția și Liechtenstein. O incidență de sub 600, până la 448,5 au, tot descrescător, Macedonia de Nord, Cehia, Azerbaidjan, Puerto Rico, Palestina, Olanda, Polinezia Franceză, Cipru, Bulgaria, Portugalia, Danemarca, Slovacia, Turcia, R. Moldova, Austria, Armenia, Letonia, Estonia și Iordania.

CNSU a mai hotărât, în aceeași dată, că ceremoniile oficiale, definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autoritățile și instituțiile publice în spații închise, precum și întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, ședințe, reuniuni de lucru pregătitoare/ședințe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară: a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă; c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană; d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puțin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Mai mult, activitățile organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane și respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară: a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară activitatea; c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării activității; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

S-a mai propus ca funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri să fie permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.