Unul dintre lucrurile prin care ne diferențiem de orașele vecine care au un renume în toată țara este faptul că la noi parcă totul se dărâmă. Nu știm de ce, dar cei care au puterea de a face o schimbare de cele mai multe ori preferă să nu o facă.
Vorbind despre modul în care arată orașul nostru, despre cât de neîngrijite sunt clădirile și cum el pare de multe ori părăsit, asta ne face să ne dăm seama că la noi nu se vrea. Începând de la clădirile private și până la cele care ar trebui să fie monumente istorice și motive de mândrie, majoritatea se află în paragină. De această dată vina aparține ambelori părți, atât celor care ar trebui să repare tot ce aparține statului, cât și a celor care au proprietăți private și le lasă să cadă.
Din păcate, mulți care doresc să repare ceva se confruntă cu multe hârtii și luni de zile de așteptare. Amintim când în urmă cu câteva luni, pe strada Gheorghe Lazăr din Arad, în mijlocul zilei, pereții unei case au căzut din senin. La acea vreme proprietarii spuneau că încearcă de mult să o repare, fiind proaspăt cumpărată, dar au avut prea mult timp de așteptat după niște aprobări, mai exact, până au căzut pereții.
Lucrurile la noi se mișcă foarte încet spre deloc, motiv pentru care cei care doresc să repare ceva nu mai apucă pentru că trece atâta timp încât cedează pereții clădirilor. Din fericire și singura parte bună a lucrurilor este faptul că unele clădiri au fost reabilitate, dar asta nu înseamnă că suntem aproape de un rezultat final frumos. Rezultatul final este departe de prezent și până să reușim să fim orașul cu care ne mândream altă dată mai este cale lungă de parcurs.
