Numărul persoanelor fără adăpost care practică cerșetoria în municipiul Arad a crescut alarmant în ultimele luni, potrivit sesizărilor venite din toate cartierele orașului. De la zonele centrale și până la cartierele de la periferie, arădenii spun că se simt tot mai des intimidați, hărțuiți sau chiar amenințați de cerșetori agresivi.

Tot mai mulți cetățeni reclamă faptul că unii dintre aceștia pretind că sunt grav bolnavi, folosesc povești false pentru a obține bani sau, mai grav, implică minori în activități de cerșetorie. Situații de acest gen sunt semnalate zilnic în apropierea supermarketurilor, piețelor, semafoarelor, dar și în fața școlilor sau a localurilor publice.

„Nu mai este vorba de ajutor umanitar, ci de teamă. Sunt agresivi verbal, insistă, te urmăresc. Copiii mei sunt speriați”, declară un locuitor din cartierul Micălaca.

Oamenii acuză autoritățile locale și instituțiile responsabile de ordine publică că nu reușesc să gestioneze fenomenul, deși acesta este cunoscut de ani de zile. Lipsa unor soluții clare – fie că vorbim de centre sociale funcționale, reintegrare, monitorizare sau sancțiuni a dus la transformarea cerșetoriei într-o problemă de siguranță publică.

În ciuda controalelor sporadice anunțate de autorități, realitatea din teren arată că fenomenul este scăpat de sub control. Arădenii cer măsuri urgente și coerente, care să protejeze cetățenii, dar și să ofere soluții reale pentru persoanele aflate cu adevărat în dificultate.

Până atunci, Aradul rămâne un oraș în care mulți locuitori spun că se simt tot mai nesiguri pe stradă, iar lipsa de reacție a autorităților riscă să transforme o problemă socială într-o criză permanentă.

  • Liviu Alexe spune:

    Poliția n-are ce le face, doar îi amprentează, le scrie proces verbal de amendă și cam atât. N-au buletine, nu plătesc amenzi, sunt mai rău decât câinii vagabonzi, care pot fi duși la adăpostul de câini. Cerșetorii le râd în nas polițiștilor. Singura soluție este ca oamenii să nu le mai dea bani, poate așa vom scăpa de ei.

  • Marian spune:

    si la toate semafoarele din Timișoara, si am lucrat in zona mol calea Aradului, mi-a zis un coleg sa vezi ce mașina au ,nu am crezut până ce am.vazut cum sa dus la mașina parcata ceva mai departe de locul de cerșit, un BMW x1 ,dar parca ar fi puși de cineva de la primărie ca nimeni nu au treaba cu ei ,poate ca strâng bani pentru primarii dacă Bolojan nu mai are de unde sa dea?

  • Popa Adrian spune:

    Asa e soferii sunt de speriat nu respecte nuci i regula injura ,nesimtiti trebuie responsabilitati pr ei adica amenzi mari

  • Iohanis spune:

    pe vremea lui Ceaușescu era rău pt că nu erau boschetari,și nici atâți cerșetorii,nu erau,drogați,criminali,violatori și pedofili in libertate,iar noaptea mai patrula și miliția ,care nu se legau de oameni cinstiți și muncitori.Era chiar așa rău pt că eu am 69 de ani și nu mi se pare.

  • Ioan Lazar spune:

    Degeaba intervine poliția, îi amendează iar cei amendați nu o plătesc. Atât pot face, atât le permite Legea Luptă cu morile de vânt.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției