trimitere 1Familia arbitrilor a fost și este una puternică, unită, loiali între ei. Nu știm cum va fi , dar știm cum a fost și cum este. Este o constatare intipărită de-a lungul timpului, greu contestabilă. De la ea nu fac excepție nici cele patru grupări ale tot atâtor județe, cele care s-au întâlnit într-un „Patrulater al prieteniei” la Arad. Gazdele, Comisia Județeană a Arbitirilor Arad și AJF-ul arădean, au organizat perfect acestă întrunire, devenită deja tradițională.
Înaintea debutului primului meci, arbitrii arădeni au pregătit un mic bufet suedez la stadion, iar primii oaspeți sosiți au fost cavalerii fluierului din județul Bekes (Ungaria). Apoi, de la ora 10,30 și până în jurul orei 16 pe Stadionul Motorul din Aradul Nou s-au disputat patru partide de fotbal.
În primul meci, echipa județului Arad a întâlnit-o pe cea a maghia­rilor. Chiar dacă au condus cu 2-0 , arădenii s-au văzut egalați până în final. Totuși echipa lui Doru Herțeg s-a impus la penalty calificându-se pentru finala mare. A urmat celălalt meci, tot pe durata a două reprize de câte 30 de minute fiecare, tinerii arbitri timișoreni i-au învins pe bihoreni, mai trecuți prin vreme, 3-0.
Învinsele și-au disputat finala mică. Locul al treilea i-a revenit Bihorului, 2-0 cu Bekes, iar finala mare, celor din Timiș , de neoprit în partida cu Aradul. Laurențiu Olaru și coechipierii lui i-au „supărat ” prea repede pe adversari, conduși de pe bancă de Ioan Igna și Nicolae Gri­gorescu, conducând cu 1-0. A urmat imediat replica celor de pe Bega și în urma a trei contratacuri tăioase, scorul a devenit 3-1 pentru oaspeți. În final s-au mai înscris două goluri, unul de fiecare parte stabilind tabela la Arad- Timiș 2-4.
Tribunele au fost pline, s-a socializat, s-au schimbat păreri și impresii, iar Marea Finală, adică repriza a III-a desfășurându-se în acordul muzicii și a mâncărurilor fine la un restaurant de pe ștrandul arădean.
Felicitări tuturor celor care
s-au implicat!
Ioan Hamza

Recomandările redacției