Articol preluat integral de pe: https://www.facebook.com/OvidiuIulianPalcu
de OVIDIU PALCU
Lucrurile abominabile care se petrec în unele din azilele pentru vârstnici din România, poate de zeci de ani de zile, spun multe despre modul în care ne raportăm la ceea ce pentru noi nu mai este „util“. Doar faptul că ororile la care erau supuse acele persoane, bunici din mâinile cărora poate am primit mângâiere, o bucată de pâine sau un pahar de apă au fost descoperite atât de târziu arată indiferența societății, putreziciunea morală în care ne lăfăim, față de ceea ce nu ne afectează în mod direct.
Problema și mai mare este că așa cum ne tratăm vârstnicii, așa ne respectăm și tinerii. Ne pasă doar de al nostru, însă situația, per general, în ceea ce privește viitorul tinerilor este una cât se poate de incertă. Dacă sistemul de învățământ preuniversitar mai merge cum merge, dar și acela este în atenția noastră strict atât timp cât copilul nostru trece la un alt nivel conform vârstei, situația în mediul universitar este extrem de ambiguă. Accesul tinerilor la învățământul superior a devenit extrem de costisitor, de la taxele de înscriere, nu mai vorbesc de școlarizare, până la cele de întreținere în facultate, iar întrezărirea unui loc de muncă de pe băncile studenției sau chiar după absolvirea ei este o altă enigmă și mai dureroasă.
Să vezi părinți și bunici bătuți și maltratați, ținuți în condiții inumane și exploatați la cerșetorie este la fel de condamnabil pentru o societate cu a vedea un absolvent de facultate, ori cu media 10 la Bacalaureat vânzând la casieria vreunui supermaket.
