Aradul găzduieşte în aceste zile forumul economic germano-român. Forumul, organizat de Asociaţia Economică Germano-Română Arad reuneşte oameni de afaceri constituiţi în cluburi economice germane.
Pe parcursul întâlnirii de două zile, oamenii de afaceri schimbă păreri şi idei în cadrul unor discuţii interne, întreprind excursii de documentare şi se informează despre judeţul şi municipiul Arad ca locaţie de investiţii.
Deschiderea oficială a forumului economic germano-român este programată pentru astăzi, de la ora 17.00 la Sala Milenium din Strada Vasile Goldiş numărul 4. Sâmbătă dimineaţa au loc discuţii interne ale reprezentanţilor cluburilor economice, iar după-amiaza, oamenii de afaceri vizitează Mănăstirea Maria Radna şi o gospodărie tradiţională şvăbească a unui investitor german din Sântana.
La form vor fi prezenţi membri ai asociaţiilor economice germane din Arad, Timişoara, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov şi Bacău.
Conform Camerei de Comerţ Germano-Române de la Bucureşti, la finele lui 2010 erau înregistrate în România peste 25.000 de firme din aceste trei ţări care însumau un capital de peste 10 miliarde de euro. Judeţul nostru este considerat ca fiind unul atractiv din punct de vedere economic, pentru reprezentanţii asociaţiilor.

Actualitate 16
Rezultate foarte bune pentru secția de judo și sambo a CS Universitatea
citește mai mult »