Interviu cu Ioan Paul Colta, curatorul expoziţiei „Pictură şi stampă chineză” Secţia de Artă a Complexului Muzeal
Ioan Paul Colta este pictor – restaurator la Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad, membru al Asociaţiei Conservatorilor şi Restauratorilor din România şi al Consiliului Internaţional al Muzeelor. A absolvit secţia de conservare – restaurare a Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi deţine un master în Conservare – Restaurare la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu specializarea conservarea – restaurarea icoanelor pe sticlă. A parcurs un stagiu de voluntariat ca restaurator la Muzeul Naţional Brukenthal sub supravegherea expertului Ioan Muntean. A beneficiat de o bursă Erasmus la Accademia di Belle Arti e di Restauro Abadir din Palermo, Italia. A participat la mai multe programe de perfecţionare, dintre care amintim „New Methods Of Cleaning Paintings”, care a avut loc la Londra, în Marea Britanie în 2011 şi a fost susţinut de reputatul profesor Richard Wolbers din Statele Unite ale Americii.
În 2012 Ioan Paul Colta a obţinut Diploma de Excelenţă pentru Restaurare pentru restaurarea lucrării „Portretul generalului Damjanich Janos” la Salonul Naţional de Restaurare de la Craiova.
– E cea de-a doua expoziţie pe care o organizaţi la Arad cu lucrări din colecţia lui Adrian Ciceu. Cum s-a ajuns să la această colaborare?
– L-am cunoscut pe domnul Adrian Ciceu în urmă cu vreo 10 ani la Măgura/Moeciu, într-o vacanţă, într-un cadru minunat, pe un vârf de munte. Iniţial l-am cunoscut pe muzicianul Ciceu şi doar mai apoi l-am descoperit pe iubitorul şi colecţionarul de artă. Pasiunea pentru artă ne-a apropiat treptat iar invitaţia de a-l vizita, acasă, la Berlin, a venit apoi oarecum firesc. La Berlin în 2010, am avut şansa de a-i admira, pentru prima dată, fascinanta colecţie de artă extrem orientală. Cucerit de farmecul acestei arte, până atunci aproape necunoscută pentru mine, i-am propus organizarea unei expoziţii, cu o parte a colecţiei, în România. Astfel s-a născut ideea expoziţiei de stampă japoneză, din anul 2012, de la Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad.
– Prima expoziţie organizată în colaborare cu Adrian Ciceu a fost de stampă japoneză, cea de faţă este una de artă chineză. Cât de frecvente sunt astfel de evenimente, dedicate artei extrem-orientale în Arad şi în România?
– Un astfel de eveniment este cu siguranţă extrem de rar în România. Vă pot spune că atât expoziţia de stampă japoneză de anul trecut cât şi cea de artă chineză de acum reprezintă o premieră pentru Arad. După ştiinţa mea sunt primele expoziţii de artă plastică extrem-orientală organizate în urbea noastră. O anumită constanţă în realizarea de astfel de manifestări există totuşi în Bucureşti. Muzeul Naţional de Artă a României, deţinător al unui patrimoniu însemnat de artă chineză şi japoneză organizează periodic expoziţii temporare . Pe de altă parte, în primăvara acestui an se va deschide la Muzeul Naţional de Istorie a României mult aşteptata expoziţie „Comorile Chinei”, considerată de specialişti ca fiind cea mai importantă expoziţie străină adusă vreodată în România.
– Ce perioadă a artei chineze acoperă lucrările care vor fi expuse?
– Lucrările prezente în expoziţia de la Muzeul de Artă din Arad sunt în cea mai mare parte creaţii ale unor artişti chinezi de secol 20.
Expoziţia este compusă din două segmente, care relaţionează perfect între ele: o parte de pictură chineză modernă de factură tradiţională şi o alta de stampă chineză, mai precis xilogravuri realizate în tehnică tradiţională, după lucrări ale unora dintre cei mai mari artişti chinezi moderni din prima jumătate a secolului 20.
– Vorbiţi-ne puţin despre autorii şi despre lucrările prezente în expoziţie.
– Lucrările de pictură îi aparţin maestrului Ma Cheng Xiang, născut în 1937, pictor şi reputat caligraf, fost profesor de pictură la Academia Centrală de Artă Dramatică din Beijing.
Printre subiectele favorite ale artistului, realizate într-o cheie cu accente expresioniste, sunt două din temele majore ale picturii chineze tradiţionale: animalele, respectiv peisajul.
Animalele (pisici, cerbi, vulpi sau bufniţe) sunt redate într-o manieră modernă, aparent extrem de redusă ca mijloace de expresie, însă pictorul reuşeşte să surprindă, cu un umor subtil, esenţa, caracterul fiecărui animal în parte.
Peisajele lui Ma Cheng Xiang sunt definite de relaţia polară, de tip yin-yang, dintre Vid şi Plin. Prin Vid, Plinul ajunge să-şi manifeste adevărata lui plenitudine. Marii maeştri considerau că Vidul trebuie să fie mai pe îndelete gândit decât Plinul, căci el este cel care, sub forma aburilor, a ceţurilor, a norilor sau a suflurilor invizibile, conţine, potenţial, toate lucrurile, antrenându-le în procesul transformării secrete.
Stampele expuse la Muzeul de Artă din Arad sunt, în marea lor majoritate, xilogravuri realizate între anii 1950 – 1970, după acuarele ale unor pictori chinezi moderni celebri: Qi Baishi, Xu Beihong, Ren Bonian, Li Keran, etc. Vizitatorii au şansa să admire nu mai puţin de 16 stampe realizate după lucrările lui Qi Baishi, poate cel mai însemnat pictor chinez modern.
– Sunteţi restaurator la Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad. Cum se împacă cele două posturi, cea de curator şi cea de restaurator?
– Într-adevăr, lucrez la muzeul din Arad ca şi restaurator de pictură, prin urmare pot spune că sunt în primul rând restaurator. Pasiunea mea pentru arta extrem-orientală m-a adus pentru prima data, în anul 2012, în postura de curator al unei expoziţii. A fost o experienţă foarte interesantă, care mi-a deschid noi orizonturi încât acum sunt curatorul unei noi expoziţii, de artă chineză de această dată. Pe moment, mărturisesc că mă simt foarte bine în ambele ipostaze, atât de restaurator cât şi de curator, cred că într-un fel una dintre activităţi o completează pe cealaltă şi invers. Vom vedea ce îmi va rezerva viitorul…
– Restauratorul, ca şi traducătorul unei cărţi, stă în umbră, deşi arta sa egalează de multe ori arta autorului. Nu vi se pare uneori frustrantă această postură, de restaurator?
– Pentru mine, faptul că am şansa să intervin printr-o operaţie salvatoare, de conservare, pe lucrarea unui mare artist, reprezintă întotdeauna o mare cinste şi onoare. Consider că restauratorul îşi asumă într-un fel condiţia artistului medieval, care era, de cele mai multe un slujitor anonim al artei, de inspiraţie divină, pe care o realiza. Pe de altă parte conştientizez importanţa actului, a intervenţiei, restauratorul având o responsabilitate şi o menire foarte importantă în prezervărea unor opere pentru posteritate.
– Aţi putea să menţionaţi un nume de restaurator celebru? (numele acestora sunt foarte puţin cunoscute de publicul larg).
– Am avut şansa de a urma, la Londra, un curs cu Richard Wolbers, profesor la Universitatea din Delaware, SUA, unul dintre marii restauratori şi cercetători americani pe probleme de curăţare a picturii. Sistemele inovatoare propuse de acesta, ca şi alternative la metodele clasice de curăţare a picturilor mi-au schimbat radical modul de gândire asupra poate celei mai dificile şi delicate operaţiuni de restaurare. Doresc însă să-l menţionez şi pe Ioan Muntean, expert restaurator de pictură la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, unul dintre cei mai buni restauratori de pictură din ţară, fostul meu profesor, alături de care pot spune că mi-am făcut ucenicia în această meserie.
– Deşi nu restaurarea este tema acestui interviu, v-aş ruga să relataţi foarte pe scurt despre cea mai spectaculoasă aventură a dumneavoastră de restaurare de până acum.
– Sunt de părere că pentru un restaurator nu este atât de important numele autorului lucrării restaurate cât mai ales problemele pe care restaurarea propriu-zisă i le pune. Pot spune că de-a lungul timpului am restaurat şi lucrări ale unor mari artiştii precum Andreescu, Tonitza, Luchian, Baba şi alţii, însă nu acestea au fost neapărat pentru mine cele mai interesante sau solicitante lucrări.
Ca să vă ofer şi un exemplu concret, vă pot spune că am restaurant în urmă cu câţiva ani o lucrare a pictorului interbelic arădean Cornel Minişan. A fost vorba despre o pictură în ulei pe pânză maruflată la un moment dat pe un carton. Din cauza maruflării improprii, suportul picturii s-a deformat puternic, creându-se totodată aşa-numitele pungi de aer între pânză, suportul iniţial al picturii şi cartonul pe care a fost maruflată. Operaţiunea de desprindere treptată a pânzei pictate de pe carton cât şi îndepărtarea ulterioară a cleiului rigidizat de pe verso-ul pânzei au fost două intervenţii dificile şi de lungă durată, pe care nu le voi uita curând. În continuare, a urmat operaţiunea de curăţare a picturii, care a urmărit îndepărtarea stratului gros de murdărie aderentă, ce acoperea întreaga suprafaţă pictată, pentru a-i reda intensitatea cromatică iniţială şi pentru a putea mai apoi vernisa lucrarea. A fost o intervenţie în care am întâmpinat din nou dificultăţi, fiind obligat să fac nenumărate teste, în căutarea soluţiei potrivite, pentru lucrare, de care să fiu în final mulţumit.
