Vremea caldă de afară îi îndeamnă pe părinții arădeni să iasă cu micuții lor în parcuri și în locuri aglomerate, multe dintre ele adevărate focare de infecție.

Din nefericire, spitalele de pediatrie din țară au fost pline, iar enterocolita a fost principalul diagnostic pus de medici.

„În situaţia în care într-adevăr este zgomotoasă simptomatologia şi cel mic nu se poate alimenta şi vorbim de scaune diareice, de greaţă, de vărsături, atunci va trebui să ajungă într-o cameră de gardă”, a declarat medicul infecţionist Adrian Marinescu, potrivit Observator.

La nivelul județului Arad avem cazuri în creștere, însă părinții preferă să trateze boala acasă.

Motiv pentru care, după spusele purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz, sunt doar zece cazuri de copii cu enterocolită care sunt internați în spital.

Vârsta acestora este de până în șase ani. Mulți părinți au venit la Unitatea de Primiri Urgențe, iar apoi au plecat acasă pentru a-și trata copiii la domiciliu”, a mai precizat Simina Roz.

Enterocolită este o inflamație des întâlnită (cauzată de bacterii, ciuperci, paraziți și viruși), care se dezvoltă la nivelul tractului digestiv.

Această afecțiune se manifestă atât la copii cât și la adulți, mai ales în timpul sezonului cald, pentru că atunci se alterează mai repede alimentele și se dezvoltă foarte bine bacteriile (principala cauza a enterocolitei).

Recomandările redacției