Promisiunile Guvernului că va reduce drastic numărul angajaţilor de la Stat s-au dovedit deşarte. Nu doar că nu am avut nicio reformă, dar angajări s-au făcut în fiecare lună. Astfel România a ajuns la un număr record de bugetari şi cheltuieli uriaşe cu salariile lor.

Guvernul a promis anul trecut o reformă de amploare în aparatul bugetar. Asta după ce marile companii au acuzat noile taxe si impozite introduse pentru mediul privat.

La acea vreme, Guvernul a garantat că va desfiinţa peste 200.000 de posturi neocupate la Stat. În realitate, reforma a fost doar pe hartie – aparatul bugetar a crescut de la o lună la alta, într-un an cu patru rânduri de alegeri.

Potrivit datelor MF, România are acum 1.290.000 de angajati în administraţia publică. Dintre aceştia, 825 mii lucrează în administraţia centrală, iar restul sunt angajati în Primării si Consilii Judeţene.

Despre austeritate nici nu poate fi vorba

Anul trecut, Statul Român a cheltuit 133 de miliarde de lei doar pentru salariile din aparatul bugetar, adică 8,4% din PIB. Suma enormă ne clasează pe locul patru în UE, după tari ca Cipru, Malta şi Irlanda. In comparatie, anul acesta cheltuielile de personal au crescut cu 20% în ianuarie si februarie, asta dupa ce Guvernul a majorat salariile pentru profesori, politisti şi alte categorii de bugetari. Comisia Europeană a avertizat că deficitul bugetar va ajunge la 7% din PIB în 2024, iar economiştii se aşteaptă ca anul viitor, după alegeri, Guvernul să majoreze taxe si impozite, pentru a acoperi gaura din buget.

Sursa Observator

  • RASPUTIN spune:

    – FALS – ADAUGATZI INCA CCA 420 MII PUTORI IN REGIILE DE STAT ADICA SEMI-BUGETARI – NU VA LUATZI DUPA CIFRELE FANARIHOTZILOR –CIFRA REALA PRIVIND SALARIZAREA BUGETARILOR ESTE DE CCA 32/100 DIN BUGETUL ANUAL AL ROMANIEI . COTA DIN PIB NU ESTE RELEVANTA .

  • Ralu spune:

    NU MAI LUATI BUGETARII LA TOTAL!!! TOTAL GREȘIT!!! SUNT BUGETARII DIN BUCUREȘTI, MINISTERE ETC. ȘI REGII, DAR SUNT BUGETARI CU SALARII FOARTE MICI, VEZI SOFERI, VATMANI, ASISTENTE, OAMENI TESA, APOI FOARTEEE!!! IMPORTANT. LA STAT SUNT FUNCȚIONARII PUBLICI CARE AU SALARII MAI MARI, DAR SUNT CONTRACTUALII, CARE CE SĂ VEZI….EL LUCREAZĂ PÂNĂ LA ORA 4!!!! APOI MERGE LA FIRMĂ ȘI LUCREAZĂ DECI ȘI LA PRIVAT, CAZUL MEU DE EXEMPLU!!! DECIII BUGETARII SĂ SPUI APARATUL BUGETAR LA TOTAL, NU ESTE CORECT!!! TREBUIE ÎMPĂRȚITE VENITURILE DUPĂ CEEA CE FACE FIECARE, AȘA CUM AM SCRIS MAI SUS!!!! succes!

  • Ralu spune:

    NU MAI LUATI BUGETARII LA TOTAL!!! TOTAL GREȘIT!!! SUNT BUGETARII DIN BUCUREȘTI, MINISTERE ETC. ȘI REGII, DAR SUNT BUGETARI CU SALARII FOARTE MICI, VEZI SOFERI, VATMANI, ASISTENTE, OAMENI TESA, APOI FOARTEEE!!! IMPORTANT. LA STAT SUNT FUNCȚIONARII PUBLICI CARE AU SALARII MAI MARI, DAR SUNT CONTRACTUALII, CARE CE SĂ VEZI….EL LUCREAZĂ PÂNĂ LA ORA 4!!!! APOI MERGE LA FIRMĂ personală!!! ȘI LUCREAZĂ DECI ȘI LA PRIVAT, CAZUL MEU DE EXEMPLU!!! DECIII BUGETARII SĂ SPUI APARATUL BUGETAR LA TOTAL, NU ESTE CORECT!!! TREBUIE ÎMPĂRȚITE VENITURILE DUPĂ CEEA CE FACE FIECARE, AȘA CUM AM SCRIS MAI SUS!!!! succes!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției