Austria va decreta o a doua carantină națională începând de marți, după ce numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus a crescut de 10 ori mai mult decât așteptările. Austria va rămâne în lockdown pe o perioadă de două săptămâni și jumătate, conform CNN.
Cancelarul Sebastian Kurz a anunțat noile măsuri în cadrul unei conferințe de presă la Viena, sâmbătă. Șeful executivului austriac a recunoscut că guvernul nu reușește să mai găsească sursa infecțiilor în contextul unei transmiteri comunitare accentuate.
Noile măsuri includ închiderea tuturor serviciilor non-esențiale, închiderea școlilor iar oamenii vor putea să își părăsească locuințele doar pentru motive specifice. Măsura de lockdown va rămâne activă până în data de 6 decembrie.
Cu o populație de aproximativ 9 mili­oane de locuitori, Austria a înregistrat în ultimele zile între 7.000 și 9.000 de cazuri noi zilnice de infectare cu coronavirus.

Recomandările redacției