Mircea Lucescu, în stare gravă după ce a suferit al doilea infarct
Mircea Lucescu rămâne internat, după ce problemele avute la finalul săptămânii trecute s-au agravat şi a suferit un infarct. Tehnicianul…
Mircea Lucescu rămâne internat, după ce problemele avute la finalul săptămânii trecute s-au agravat şi a suferit un infarct. Tehnicianul…
În data de 02.04.2026, în jurul orei 23:35, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost…
În perioada 20-22 martie 2026, Lipova a fost pusă pe harta orașelor-capitală ale sportului românesc, odată cu desfășurarea CAMPIONATULUI NAȚIONAL…
Au fost aplicate primele sancțiuni pe podul de la Săvârșin, după punerea în funcțiune a sistemului inteligent de supraveghere, bazat…
Spectacolul „Kean” al Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház” a primit premiul pentru cea mai bună monodramă la ediția a douăsprezecea…
România are deja un „proiect de ţară” reprezentat de aderarea la OCDE, aflată în faza finală, iar următorul obiectiv strategic…
Social-democrații îi vor cere premierului Ilie Bolojan, pe 20 aprilie, să-și dea „demisia de onoare”, au declarat surse din partid…
Federația Română de Fotbal a facut în urmă cu câteva minute anunțul oficial: “Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer…
Coiful de aur dacic și brățările dacice, furate din Muzeul Drents din Olanda, în ianuarie anul trecut, au fost recuperate,…
Comuna Almaș trăiește astăzi un moment de mare bucurie și mândrie! Felicităm cu toată aprecierea echipele de oină – fete…
Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, joi, 2 aprilie 2026, începând cu ora 21:00, clădirea Primăriei Municipiului…
A încetat din viață MIHAELA SILVIA ROȘCA (1957-2026), dirijoarea Operei Naționale din Timișoara. Maestra a susținut nenumărate concerte si la…
Actualitate 194
citește mai mult »
A1 135
citește mai mult »
Actualitate 20
citește mai mult »
Eveniment 41
citește mai mult »
Eveniment 22
citește mai mult »
Eveniment 48
citește mai mult »
Actualitate 440
citește mai mult »
A1 213
citește mai mult »
Sport 402
citește mai mult »
Actualitate 403
citește mai mult »