Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a pledat luni în favoarea sistării livrărilor de arme către beligeranţii din Siria, în cadrul unei întrevederi cu premierul din Qatar, şeicul Hamed ben Jassem Al-Thani, şi secretarul general al Ligii Arabe Nabil al-Araby, transmite France Presse.

Ban ‘a făcut apel la stoparea fluxului de arme care ajung în mâinile reprezentanţilor celor două tabere angajate în conflictul sirian’, a precizat purtătorul său de cuvânt Martin Nesirky. ‘Mai multe arme nu vor face decât să sporească numărul de morţi şi de distrugeri’, a explicat el.

Totodată, Ban a subliniat gravitatea situaţiei umanitare şi şi-a ‘reiterat cu tărie apelul către ţările donatoare’ să îşi respecte promisiunea de finanţare.

Qatarul, asemeni altor ţări din Golf, este adesea acuzat de Damasc că furnizează arme rebelilor. În ceea ce-i priveşte, în pofida apelurilor din ce în ce mai insistente ale opoziţiei siriene, europenii şi americanii ezită să furnizeze armament greu ce le-ar permite rebelilor să riposteze atacurilor aeriene ale forţelor guvernamentale.

La finalul întâlnirii, Nabil al-Araby s-a arătat mai degrabă sceptic în faţa jurnaliştilor faţă de ideea avansată de Ban. El a precizat că, în opinia sa, dacă guvernul sirian ‘primeşte arme din anumite părţi’, trebuie ca şi opoziţia să fie înarmată pentru a se crea ‘un fel de echilibru’. Întrevederea dintre cei trei oficiali, a spus el, nu a condus la ‘nicio idee precisă’ pentru a pune capăt conflictului care, în numai doi ani, s-a soldat cu peste 70.000 de morţi, potrivit ONU.

 

Recomandările redacției