Brandul de ţară

Într-o ţară în care ducem o lipsă acută de săli de sport, performanţa echipei naţionale de handbal junioare pare desprinsă dintr-un science-fiction. Să devii campioană mondială într-un sport de echipă în condiţiile în care, cu excepţia fotbalului, toate celelalte ramuri sportive sunt prost finanţate, reprezintă cu adevărat un succes. Şi nu obţinut oricum, ci de o manieră spectaculoasă, cu victorii concludente. Acest gen de performanţe este tot mai rar în sportul românesc, dar măcar sportul mai produce valori, pe când alte domenii nu prea mai oferă motive de laudă. Brandul de ţară al României, valoarea de export, se limitează doar la performanţe izolate şi mare parte de vină o are statul, care nu sprijină principalele domenii care ne pot aduce plusvaloare, nu doar sportul, ci şi educaţia sau cercetarea.
Din păcate, nu avem o politică precisă şi coerentă de finanţare a sectoarelor care ne-ar putea face să creştem brandul de ţară. Până şi elita din generaţiile viitoare pleacă din ţară într-o proporţie destul de mare, exportul de creiere fiind deja o obişnuinţă pentru România. Tragic este că, pe lângă lipsa unei strategii, clasa politică nici nu are de gând să creeze o astfel de strategie. Oscilez între a-i cataloga pe politicieni fie rău-voitori, fie incompetenţi, ambele variante fiind păguboase pentru România, fie luate separat, fie cumu­late. Preocuparea clasei politice nu este de a sprijini performanţa, dar atunci când ea apare din efortul unor oameni inimoşi, atunci majoritatea politicienilor se grăbesc să se afişeze cu performerii. Aşa a fost şi în cazul Simonei Halep, spre exemplu, şi nu mă îndo­iesc că aşa va fi şi cu echipa de handbal campioană mondială.
În timp, astfel de performanţe riscă să devină tot mai rare şi dacă vor apărea vor fi legate de numele altor ţări, nicidecum de al României. Cu o astfel de politică păguboasă, încurajată de amorţeala celor care ne conduc, vom avea tot mai puţine satisfacţii. După cum se observă, doar sportul mai scoate capul în lume, alte domenii scufundându-se într-o mediocritate din ce în ce mai pregnantă.
Ceea ce ar trebui să ştie clasa politică este că nu ne putem baza la infinit pe faptul că facem parte din familia europeană. Acum, avem această poziţie privilegiată, de ţară relativ proaspăt aderată, dar competiţia cu celelalte ţări din Uniunea Europeană va deveni din ce în ce mai acerbă. Iar în această competiţie nimeni nu ne va mai menaja multă vreme. Tocmai de aceea, este necesară o strategie coerentă, elaborată la nivel naţional, pentru a putea creşte brandul de ţară, care nu se poate baza la infinit doar pe performanţe izolate, doar în unele domenii, cum ar fi sportul. Cultura, cercetarea, chiar turismul, merită o şansă în plus…