Ca-ntre bandiţi onorabili

0
305

Nenorocirile care se-ntîmplă-n Ucraina seamănă izbitor cu ce s-a petrecut în România în timpul răzmeriţei din 1989 şi imediat după aceea, cu singura diferenţă că noi n-am avut (slavă cuiva!), nici o Crimee care să se dezlipească de ţară, nici o Rusie de care să se-alipească autonoma susamintită. Era însă cît pe ce s-avem.

Subiectul fiind enunţat, să trecem la predicatul propoziţiei.

Pe seama suferinţelor Ucrainei şi-ale ucrainenilor s-a pornit un tărăboi de toată frumuseţea şi-n care fiecare putere apuseană-n parte şi toate la un loc îşi etalează muşchii democratici în cel mai democratic mod posibil, adică prin luări de poziţii la adresa Rusiei, Rusie pe care-o cam doare-n cot de hărmălaie.

În fapt, Occidentul n-are dreptul de-a reproşa Rusiei dezlipirea Crimeei de Ucraina: nu ruşii Rusiei au rupt peninsula de Ucraina, ci ruşii ucraineni. Nici alipirea Crimeei la Rusia nu poate fi imputată Rusiei, fiindcă nu poţi imputa cuiva primirea-n casă, cu onoruri şi cu drepturi, a unui străin (iar Crimeea nu-i străin pentru Rusia, ci un fel de fiinţă rusească-n totalitate, rusofonă pînă-n măduva oaselor şi dragă pînă la disperare).

Că Apusul a sărit în sus e-adevărat, că s-au luat şi nişte măsuri, acolo…, fără nici o noimă, deci fără vreun efect, e la fel de-adevărat.

Cauzele ruperii Crimeei de Ucraina nu mă intreresează, nici cele ale Rusiei de-a o lua pe Crimee-n braţe. Mă interesează însă cauzele care generează atitudinile forţoaselor democraţii apusene. Este limpede că Rusia mizează pe precedente, respectiv pe intrarea în Irak a armatelor americano-NATO (mai mult americano decît Nato), în căutare de arme de distrugere-n masă inexistente şi împotmolirea acestora-n petrol, susţinerea făţişă a minţilor înfierbîntate din Egipt şi intrarea democratică a aceloraşi democraţii în Libia, în toate cele trei cazuri alegîndu-se praful şi pulberea de vieţile oamenilor. Peste toate însă, precedentul „Iugoslavia” salvează Rusia şi pune Occidentul cu botul pe labe: Rusia a reacţionat mai mult decît reţinut la hăcuirea Iugoslaviei şi n-a zis nimic la sfîrtecarea inimii Serbiei – ruperea provinciei Kosovo.

Raţionament: dacă muşchii democratici au putut rupe, înnoda, petici, coase şi descoase cam cum le-a tunat prin cap şi prin interese-n Iugoslavia, de ce Rusia n-ar putea face la fel cu-n teritoriu care i-a aparţnut încă de la Petru cel Mare?

Rîca asta dintre Rusia şi Apusul democratico-musculos mi-aminteşte de-o replică excepţională a unui personaj din piesa „Ultima oră” a lui Mihail Sebastian: „Hai să discută-m ca-ntre bandiţi, dar ca-ntre bandiţi onorabili.”.

Restul politicilor vizibile-n propoziţia amintită (Ucraina-Crimeea-Rusia-Occident forţos), nu-i decît praf sclipitor aruncat în ochii lumii pe post de foc de artificii. În fond, interesu’ poartă fesu’ (şi bine zicea Goldoni!), că altfel şi pe Occident îl doare drama ucrainenilor cît l-au durut şi dramele vietnamezilor, ale irakienilor sau libienilor, ale egiptenilor sau ale celor din Iugoslavia – adică „vax albina”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.