Cabala zloţilor

0
391

 Mai acum câteva luni, un băştinaş american – un apaş carevasăzică – şi prietenul lui treceau în centrul oraşului New York, pe lângă Times Square în Manhatan. Era în timpul prânzului şi străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, frânele taxiurilor scârţâiau pe la colţuri, sirenele zornăiau, ce mai, sunetele oraşului erau asurzitoare. Deodată, apaşul spune: „Aud un greier.“ Prietenul lui îi zice: „Ce? Eşti nebun? Cum poţi să auzi un greier în gălăgia asta?“ „Sunt sigur că aud un greier!“ a spus indianul. Apoi întăreşte: „Am auzit un greier!“ „E o nebunie“, i-a răspuns prietenul. Însă amerindianul ascultă cu atenţie un moment şi apoi se îndreptă, traversând strada, spre un ghiveci de beton în care creşteau nişte plante. S-a uitat printre ele şi pe sub ramurile lor a descoperit un mic greier. Amicul său a fost pur şi simplu uimit: „E incredibil! Cred că ai urechi supraomeneşti!“ Apaşul răspunde: „Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde de ce vrei să asculţi.“ Prietenul indianului exclamă: „Dar nu se poate! N-aş putea auzi un greier în o aşa gălăgie.“ „Da, într-adevăr,“ veni replica băştinaşului. „Depinde ce este cu adevărat important pentru tine. Hai să-ţi arăt!“ Apoi a băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care, în mod discret, le-a scăpat pe trotuar.

Atunci, în ciuda zgomotului infernal al şoselei aglomerate care le asurzea urechile, au putut observa cum pe o rază de douăzeci de picioare distanţă, fiecare trecător întorcea capul să vadă dacă banii căzuţi nu erau ai lor.

„Ai înţeles ce vreau să spun?“ a întrebat apaşul. „Totul depinde de ce este important pentru tine, pentru fiecare din noi.“

În urmă cu ceva vreme am afirmat de la această tribună că orice politician cu o anumită situaţie politică şi cu un anumit număr de biştari este bine să se caute de sănătate; să se trateze de toate bolile care-i creează disconfort şi durere; să-şi trateze toate bolile, în afară de una, pe care să şi-o lase de rezervă. În caz că vine potera şi-i numără zloţii iar situaţia lui nu este tocmai oablă,  în această situaţie are o singură scăpare: să scotă de la pituleală boala de rezervă. O bagă la înaintare şi iese basma curată.

Acum mai multe luni, a fost luat de către mascaţi, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Ipochimenul, de dimensiune 3/3 metri liniari (ceva mai lat decât garsoniera mea) se opunea din toate puterille să intre în maşina poliţiei: se zbătea, lovea mascaţii, dădea din cap, din picioare, din urechi, zbiera, urla, striga, ţipa (nu sunt sinonime, Nicuşor le nuanţa delicat, sunetele-i ieşeau din gâtleju-i de taur ca sunetele din taragotul lui Petrică Paşca). Ameninţa cu Legea, cu Parlamentul, cu pumnul, cu toate ce sunt şi nu sunt. Degeaba! Până la urmă mascaţii l-au băgat în maşină şi de acolo la arest. Băiat isteţ, Nicuşor Constantinescu a citit în închisoare Agora Aradului şi s-a inspirat pe loc: şi-a adus brusc aminte de o boală de rezervă  gravă, mortală sau vitală, n-are importanţă. Important este că trebuia tratată neapărat în SUA. Zis şi făcut! Justiţia Independentă a României l-a trimis urgent la spital în America, să nu piardă ţara noastră un aşa specialist în zloţi. De atunci, Nicuşor de peste 100 de kilograme, se tot tratează prin spitale. Aşa credeam noi, prostimea! Căci, acum câteva ore, voinicul Nicuşor a fost văzut la o terasă în ţara lui Obama, sorbindu-şi sorbul…

Ce minuni poate face o boală de rezervă!

Politrucii taichii! Repet: păstraţi-vă o boală de rezervă şi organizaţi toţi împreună o  cabală a zloţilor, căci nu se ştie când vin mascaţii! Vă va prinde bine, jur pe cântecul „Mă dusei să trec la Olt“, cântec care se aude cu mult mai slab decât sunetul zloţilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.