Centrul de Incluziune Socială al Arhiepiscopiei Ara­dului, în cadrul parteneriatului  încheiat între Asociaţia Filantropia Arad şi Colegiul Economic Arad, derulează programul educativ „Alege Viaţa”. Activităţile sunt integrate în orarul şcolii la orele de dirigenţie şi religie. Astfel, mâine, începând cu ora 13.00, în sala festivă a Colegiului Economic va avea loc dezbaterea cu tema „Spune DA -vieţii!”. „Scopul proiectului este promovarea valorilor vieţii şi ale familiei cu dorinţa de a preveni avortul  în conformitate cu principiile creştin ortodoxe, considerând că fiecare persoană născută sau nenăscută are dreptul la viaţă“, ne-a declarat părintele Mircea Bupte. Astfel că pe perioada derulării programului, părintele Mircea Bupte, Ştefan Capriş – asistent social şi profesoara Carmen Crişan – din cadrul CIS Arad, vor distribui pliante şi afişe care promovează dreptul la viaţă al copilului nenăscut, desfăşurând dezbateri (cu participarea consilierului şcolar , al profesorului de religie şi al medicului şcolii).
Programul cuprinde următoarea tematică: Pubertatea şi adolescenţa – schimbări fizice şi psihice; Consecinţele psihologice ale avortului şi Educaţia valorilor creştin ortodoxe. Totodată va mai avea loc vizionarea unor filme documentare cu privire la problematica sarcinii şi a avortului, precum şi consilierea psihope­dagogică şi moral-religioasă (spirituală) a elevelor care manifestă comportamente de risc.

Recomandările redacției