Unul dintre cei mai proeminenți membri ai ansamblului „Doina Covurluiului” din  Galați, în prezent pensionar, cântărețul Aurică Totolici, a ajuns în arestul poliției, la începutul acestei săptămâni, după ce a fost acuzat de fapte extrem de grave. Artistul a fost reținut pentru viol și rele tratamente asupra mai multor minori pe care ar fi trebuit să-i învețe să cânte.

Teribilele acuzații au ieșit la iveală după ce pe rolul Judecătoriei  Galați a fost înregistrată arestarea lui Aurică Totolici, unul dintre cei mai proeminenți cântăreți de muzică populară din zonă. Fost membru al ansamblului „Doina Covurluiului”, de unde s-a pensionat la începutul acestui an, cântărețul ar fi avut, se pare, și alte preocupări, total diferite de statutul său.

 

În vârstă de 59 de ani, Totolici a fost reținut după ce pe numele său au fost formulate acuzații de abuz sexual venite din partea câtorva băieți, cel puțin unul dintre ei fiindu-i elev. Tinerii au susținut că au fost agresați sexual și nu numai de cântăreț, fapte concretizate de anchetatori cu încadrarea în cinci fapte.

 

„S-a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci fapte care vizează două infracțiuni de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. În acest moment sunt două părți vătămate, minore, de sex masculin”, a precizat procurorul Cătălin Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria  Galați.

 

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, faptele de care este acuzat Totolici s-ar fi petrecut din luna septembrie a anului trecut până la începutul acestei luni, la scurt timp fiind sesizată poliția, care a demarat cercetările de urgență. Întâlnirile și mai ales ororile dintre profesor și minori s-ar fi petrecut numai în cadru privat, au mai precizat anchetatorii, care fac apel la alte eventuale victime să semnaleze astfel de situații revoltătoare.

Aurică Totolici a contestat deja măsura arestării preventive pronunțată de Judecătoria  Galați, cererea urmând să fie discutată la Tribunalul Galați, pe 18 iulie. În cazul în care aceasta va fi respinsă, fostul solist își va aniversa împlinirea celor 59 de ani, pe 30 iulie, în arestul IPJ.

sursa: viata-libera.ro

Lasă un răspuns

  • Alexa Gabriela spune:

    Un om foarte fals,il stiu de cand era tanar,inca de pe atunci se vedea ipocrizia de pe fața lui,un om de 2 bani,merita inchisoare pe viață bastardul !!

Recomandările redacției